Virusul imunodeficienței umane (HIV) se transmite pe cale sexuală, prin transfuzii de sânge, prin folosirea în comun a acelor intravenoase și de la mamă la copil în timpul nașterii și alăptării. Boala HIV are faze distincte: transmiterea virală, seroconversia acută, sindromul retroviral acut, recuperarea și seroconversia, infecția cronică asimptomatică și infecția HIV simptomatică sau sindromul imunodeficienței dobândite (SIDA). Această discuție se va concentra în special pe sechelele infecției cronice cu HIV și pe faza SIDA.

HIV este un retrovirus care atacă limfocitele T CD4 ducând în cele din urmă la moartea acestor celule și la imunodeficiența severă a individului care a contractat infecția. Odată ce numărul de CD4 devine prea scăzut, apărarea imunitară a gazdei nu mai poate lupta împotriva infecțiilor oportuniste și a tumorilor maligne. Prezența unui număr de CD4 mai mic de 200 sau a unei boli definitorii pentru SIDA la un pacient infectat cu HIV reprezintă criteriile pentru diagnosticul de SIDA. Tratamentul SIDA se concentrează pe boala sau afecțiunea oportunistă și pe scăderea încărcăturii virale HIV și pe monitorizarea creșterii numărului de celule CD4 prin intermediul terapiei antiretrovirale (ART).

Majoritatea pacienților diagnosticați cu HIV vor dezvolta SIDA în decurs de zece ani dacă nu sunt tratați. Odată cu inițierea terapiei antiretrovirale după diagnosticul de SIDA, pacientul poate trăi mai mult de zece ani și poate avea chiar o durată de viață normală. Odată ce un pacient a fost diagnosticat cu SIDA și nu primește terapie antiretrovirală, acesta va muri probabil în doi ani.