Zuma ca președinte

Zuma aderă la multe obiceiuri tradiționale zulu, inclusiv la poligamie (mai exact, poliginie). Acest lucru l-a făcut simpatic pentru unele segmente ale populației, dar a fost, de asemenea, o sursă de critici din partea altora, care consideră că unele obiceiuri sunt în contradicție cu ceea ce ei consideră a fi normele societății moderne. Alte aspecte ale vieții sale personale au fost, de asemenea, supuse criticilor: la începutul lunii februarie 2010 au existat acuzații potrivit cărora Zuma ar fi fost tatăl unui copil în afara căsătoriei, lucru dezaprobat în cultura tradițională Zulu; Zuma a recunoscut că a făcut acest lucru. Pe măsură ce controversele legate de acest incident au continuat să ia amploare – criticii au afirmat, printre altele, că comportamentul lui Zuma a arătat un dispreț flagrant față de politicile țării privind HIV/SIDA – el și-a cerut scuze pentru suferința pe care acțiunile sale au adus-o familiei sale, ANC și populației sud-africane.

În timpul mandatului său de președinte, Zuma a fost implicat în afacerile continentale, asumându-și un rol în eforturile de mediere pentru rezolvarea crizelor din Africa în numele Comunității de Dezvoltare a Africii de Sud sau al Uniunii Africane, inclusiv cele din Zimbabwe, Libia și Coasta de Fildeș. Pe plan intern, deși inițiativele guvernamentale de combatere a sărăciei au înregistrat unele progrese, acesta s-a confruntat cu nemulțumiri care mocneau din cauza inegalității economice încă prezente în țară. De asemenea, el a continuat să se confrunte cu acuzații de corupție, care au inclus reapariția unor acuzații mai vechi: în martie 2012, Curtea Supremă de Apel a ordonat o revizuire de către Înalta Curte din Pretoria a deciziei din 2009 a procurorilor statului de a renunța la acuzațiile de corupție împotriva lui Zuma. În ciuda acestor probleme, Zuma a fost reales cu o majoritate covârșitoare în funcția de președinte al ANC la conferința partidului care a avut loc în decembrie 2012.

Zuma a continuat să fie afectat de acuzații de comportament corupt sau lipsit de etică în anii următori. Un astfel de exemplu a fost controversa generată de utilizarea abuzivă a resurselor guvernamentale care a avut loc atunci când familiei Gupta, o familie bogată de oameni de afaceri cu care avea legături foarte strânse, i s-a permis să aterizeze un avion privat la o bază aeriană guvernamentală de înaltă securitate, în timp ce transporta invitați la o nuntă de familie în 2013. Zuma a negat că ar fi avut vreo legătură cu acest lucru, iar o anchetă guvernamentală l-a exonerat de orice implicare, însă criticile larg răspândite cu privire la acest eveniment au rămas. De asemenea, el a trebuit să se confrunte cu acuzații de nereguli în ceea ce privește amplele modernizări finanțate de stat – aparent din motive de securitate – ale proprietății sale private de la Nkandla, în KwaZulu-Natal. Discuțiile cu privire la aceste modernizări discutabile au apărut pentru prima dată la sfârșitul anului 2009, dar s-au intensificat în anii următori și au ajuns la un punct culminant atunci când Thuli Madonsela, protectorul public al țării (ombudsmanul național), a publicat un raport oficial în martie 2014 care detalia concluziile unei anchete de doi ani. Acesta a concluzionat că multe dintre îmbunătățirile finanțate din fonduri publice aduse proprietății lui Zuma – cum ar fi o piscină, un amfiteatru și un kraal pentru vite – nu erau legate de securitate. S-a constatat că Zuma a „beneficiat în mod necuvenit” de pe urma acestor îmbunătățiri și i s-a cerut să ramburseze un procent din costurile îmbunătățirilor care nu țin de securitate.

Problemele economice și norul de corupție nu au îndepărtat o cantitate semnificativă de sprijin din partea ANC, care a reușit să se descurce bine la alegerile din 2014 și i-a garantat practic lui Zuma un al doilea mandat de președinte. El a fost reales oficial în funcție de către Adunarea Națională la 21 mai și a depus jurământul la 24 mai.

Nkandla a continuat să îl bântuie pe Zuma. Două partide de opoziție au intentat un proces privind rambursarea la Curtea Constituțională, care, în martie 2016, a decis în unanimitate că constatările protectorului public erau obligatorii și că faptul că Zuma nu a ținut cont de constatările protectorului public și de recomandarea de a rambursa banii a reprezentat un eșec de a „susține, apăra și respecta” Constituția și i-a ordonat să ramburseze statului o parte din modernizări. La începutul acelei luni, relația sa cu familia Gupta făcuse din nou știri, din cauza acuzațiilor potrivit cărora familia ar fi promis portofolii guvernamentale unor persoane. La începutul lunii aprilie, Zuma a supraviețuit unei moțiuni de destituire în Adunarea Națională dominată de ANC, dar mulți, inclusiv unii membri de rang înalt ai ANC, s-au săturat de scandalurile lui Zuma și au cerut ca acesta să demisioneze sau să fie revocat. Mai târziu, în aceeași lună, Zuma a fost din nou în centrul atenției negative, cu o hotărâre a Înaltei Curți care a declarat că decizia din 2009 a procurorilor statului de a renunța la acuzațiile de corupție împotriva lui Zuma nu a fost rațională și ar trebui să fie revizuită și anulată. Confruntat cu perspectiva reintroducerii acuzațiilor de corupție împotriva sa, Zuma a depus o petiție la Curtea Supremă pentru a i se permite să facă apel la decizia Înaltei Curți. Separat, NPA a depus, de asemenea, o petiție la Curtea Constituțională pentru a i se permite să facă apel la această decizie. În septembrie, Curtea Constituțională a respins cererea de apel a NPA, iar NPA a înaintat apoi un recurs la Curtea Supremă. În octombrie 2017, Curtea Supremă s-a pronunțat împotriva apelurilor lui Zuma și ale NPA, declarând că acuzațiile de corupție nu ar fi trebuit să fie respinse și că pot fi reintroduse. În martie 2018, NPA a făcut exact acest lucru, anunțând că Zuma se va confrunta cu 16 acuzații legate de șantaj, corupție, spălare de bani și fraudă.

Între timp, scandalurile și acuzațiile de corupție în curs de desfășurare asociate cu Zuma, precum și nemulțumirea față de performanța guvernelor conduse de ANC la toate nivelurile, au avut un impact asupra sprijinului pentru partid. În ceea ce a fost considerat pe scară largă drept un referendum asupra lui Zuma și a ANC, la alegerile municipale din august 2016, partidul a obținut cel mai mic procent din totalul voturilor de la preluarea puterii în 1994, obținând mai puțin de 60 %.

La jumătatea lunii octombrie 2016, Madonsela, într-unul dintre ultimele sale acte înainte de a se retrage din funcția de protector public, urma să facă public un raport al investigației biroului său cu privire la acuzațiile potrivit cărora membrii familiei Gupta ar fi exercitat o influență politică nejustificată asupra lui Zuma și a altor oficiali guvernamentali. Zuma s-a adresat instanței pentru a întârzia publicarea raportului, dar pe 2 noiembrie și-a retras contestația, iar raportul a fost publicat în aceeași zi. Deși a detaliat mai multe cazuri de posibilă influență nejustificată și a recomandat înființarea unei echipe de anchetă judiciară pentru a investiga în continuare acuzațiile menționate în raport, acesta nu l-a acuzat pe Zuma de comiterea vreunei infracțiuni. În urma publicării raportului, în Adunarea Națională a fost organizat un vot de neîncredere împotriva lui Zuma, dar acesta a eșuat.

Deși Zuma nu a candidat pentru un al treilea mandat de președinte al ANC, el a fost investit în rezultatul competiției din decembrie 2017, care s-a desfășurat între Nkosazana Dlamini-Zuma, fosta sa soție și politician cu experiență, și vicepreședintele ANC Cyril Ramaphosa. Zuma a susținut candidatura lui Dlamini-Zuma, unii analiști afirmând că acesta a presupus că, dacă va fi aleasă, ea îl va putea proteja de viitoarele urmăriri penale pentru acuzații de corupție după ce va părăsi funcția; de asemenea, viziunea lui Dlamini-Zuma privind politicile partidului a reprezentat în mare parte o continuare a agendei lui Zuma. Cu toate acestea, Ramaphosa a făcut campanie electorală pe baza promisiunii de a lua măsuri împotriva corupției și de a încuraja creșterea economică. El a învins-o pe Dlamini-Zuma într-o cursă foarte disputată.

În urma rezultatului dezamăgitor al alegerilor, Zuma a primit o nouă lovitură prin decizia Curții Constituționale din 29 decembrie 2017, care a declarat că Adunarea Națională nu și-a îndeplinit atribuțiile prin faptul că nu l-a tras la răspundere pe Zuma în ceea ce privește scandalul Nkandla. Mai mult, instanța a ordonat Adunării Naționale să instituie un proces care să fie utilizat în viitor pentru revocarea unui președinte din funcție – crescând astfel probabilitatea ca Zuma să se confrunte din nou cu o procedură de punere sub acuzare sau să cedeze la presiunile din interiorul ANC pentru a demisiona înainte ca acest lucru să se întâmple.

Situația a ajuns la un punct culminant în februarie 2018. După o serie de întâlniri tensionate, la 13 februarie, ANC a anunțat că l-a rechemat pe Zuma și se aștepta la un răspuns din partea acestuia – probabil că își va prezenta demisia – în decurs de o zi. Reacția inițială a lui Zuma a indicat că nu avea nicio intenție de a demisiona, întrucât a susținut că nu a făcut nimic greșit și s-a plâns că ANC îl tratează în mod nedrept. Cu toate acestea, el și-a oferit demisia la 14 februarie 2018. Ramaphosa a depus jurământul în calitate de președinte al Africii de Sud a doua zi.

Martin LegassickEditori ai Encyclopaedia Britannica