Pentru cincizeci de ani, Uniunea Sovietică a stat în ochii Occidentului ca o enigmă terifiantă, înclinată spre expansiune imperială și ideologică. Potrivit Washingtonului, era un stat amenințător care trebuia confruntat și stăpânit. De la Berlin la Hanoi și de la Cairo la Havana, Statele Unite și Uniunea Sovietică s-au confruntat într-o epocă cunoscută sub numele de Războiul Rece.

Lupta Est-Vest a modelat relațiile dintre state, economii, culturi și popoare din 1945 până în 1991. Conflictul a fost o luptă geopolitică și ideologică, care nu a implicat doar armate și resurse, ci și idei și valori.1 Istoricii au examinat cauzele, evenimentele și consecințele Războiului Rece, dar puțini au făcut-o din perspectiva Uniunii Sovietice. Deschiderea arhivelor din Rusia și Europa de Est i-a permis lui Vladislav M. Zubok să realizeze primul studiu internațional care relatează lupta din perspectiva Kremlinului.

Zubok explorează motivele care au împins Uniunea Sovietică să se confrunte cu Statele Unite și aliații săi. El se folosește de un cadru intitulat în mod ciudat „paradigma revoluționar-imperială” pentru a înțelege mentalitatea liderilor de la Moscova și a explica acțiunile sovietice. Paradigma este un concept dualist în care comportamentul sovietic este explicat prin interacțiunea dintre motivele imperiale tradiționale și idealurile revoluționare mesianice ale comunismului rusesc.2

Începând din Rusia țaristă, motivele imperiale tradiționale reflectă dorința Moscovei de a se extinde pentru a spori securitatea Uniunii Sovietice. Pe de altă parte, idealurile comuniste mesianice, care datează de la răsturnarea bolșevică din 1917, reprezintă aspirația leninistă de a răspândi revoluția mondială. Zubok folosește acest cadru dualist pentru a explica natura schimbătoare a politicilor sovietice de la Iosif Stalin la Mihail Gorbaciov. Cartea sa este împărțită în zece capitole care urmăresc fiecare lider și fazele semnificative ale Războiului Rece.

Un imperiu eșuat începe cu originile Războiului Rece sub conducerea lui Iosif Stalin. Zubok afirmă că Stalin și-a mobilizat poporul pentru conflict folosind retorica ideologică, dar a dorit să controleze diverse regiuni pentru a crea o zonă tampon de securitate. Liderii de la Kremlin credeau că, cu cât Uniunea Sovietică cucerește mai multe teritorii, cu atât statul va fi mai sigur. Scopul era de a obține controlul asupra Europei de Est și a Balcanilor; în aceste regiuni urma să fie promovată și ideologia sovietică. Pentru Stalin, securitatea și construirea unui regim erau două fețe ale aceleiași monede.3

Stalin a sperat că poate construi un imperiu fără a antagoniza Statele Unite, dar acest lucru se va dovedi imposibil. Potrivit lui Zubok, politica sovietică a fost principalul factor care a contribuit la originile Războiului Rece.4 El îi reproșează lui Stalin că s-a amestecat în Turcia și Iran, susținând că acțiunile sovietice în afara domeniilor de cooperare convenite la Yalta și Potsdam au pus superputerile pe un curs de coliziune.5

În 1953, politica sovietică s-a schimbat sub conducerea lui Nikita Hrușciov. S-a dezvoltat o nouă politică externă care căuta să redeschidă legăturile cu Occidentul. Factorii de decizie politică de la Kremlin sperau să limiteze efectele militarizării Războiului Rece. Noua politică intenționa să câștige flexibilitate pentru Moscova pe scena internațională.

În ciuda formării unei noi politici, Zubok susține că paradigma revoluționar-imperială i-a ghidat în continuare pe liderii sovietici. Uniunea Sovietică dobândise un vast imperiu până în 1953, iar Kremlinul nu avea de gând să renunțe la el. Ceea ce era important pentru Hrușciov era să mențină răspândirea comunismului. Apelurile lui Hrușciov la coexistență pașnică nu erau reflectate de acțiunile Moscovei în străinătate, care semnalau angajamentul față de paradigma revoluționar-imperială. În timpul mandatului său, Kremlinul și-a sporit sprijinul pentru naționaliștii din lumea a treia, s-a certat cu Statele Unite în privința Berlinului și a Cubei și a amenințat cu războiul nuclear. Zubok afirmă că acțiunile lui Hrușciov au adus daune semnificative relației dintre superputeri.

Zubok examinează în continuare guvernarea lui Leonid Brejnev între 1964 și 1982. Cu pasiune și admirație, Zubok examinează încercările liderului sovietic îmbătrânit de a inaugura o eră a negocierilor – cunoscută sub numele de destindere. Modelat de experiența sa în cel de-al Doilea Război Mondial, Brejnev a sperat să evite războiul cu orice preț. Scopul a fost de a depăși moștenirea lui Hrușciov, de a construi o bază solidă pentru pacea mondială. Dorința de pace nu însemna că Cortina de Fier va fi dusă înapoi și nici că paradigma revoluționar-imperială va fi abandonată. Brejnev dorea să securizeze imperiul sovietic prin crearea unei perioade de stabilitate între superputeri. Brejnev a renunțat la utilizarea forței și a îmbunătățit relațiile cu Washingtonul, dar Kremlinul nu și-a oprit niciodată consolidarea militară sau expansionismul ideologic în lumea a treia. În opinia mea, Zubok îi acordă mult prea mult credit lui Brejnev pentru reducerea tensiunilor dintre Moscova și Washington, afirmând că detensionarea nu ar fi avut loc fără Brejnev.6

În anii 1980, o nouă generație de lideri a dominat Kremlinul. Mihail Gorbaciov a venit la putere în 1985 în speranța de a reforma sistemul sovietic. În domeniul afacerilor externe, el dorea să pună capăt izolării Uniunii Sovietice, să demonteze vechile dogme ideologice, totul în timp ce revigora Uniunea Sovietică, acum în stagnare. A fost un efort îndrăzneț și, în cele din urmă, a eșuat. Acțiunile lui Gorbaciov au sfârșit prin a destabiliza Uniunea Sovietică și a epuizat capacitatea acesteia de a acționa ca o superputere. În 1989, Cortina de Fier s-a rupt, iar doi ani mai târziu, Uniunea Sovietică s-a prăbușit.

În evaluarea sfârșitului Războiului Rece, Zubok nu dă credit administrației Reagan. Politicile agresive ale Statelor Unite nu au făcut decât să prelungească conflictul. Zubok afirmă că Gorbaciov a făcut mai mult decât oricine altcineva pentru a pune capăt Războiului Rece – în acest sens, el se face ecoul opiniei lui Reagan însuși, care l-a creditat întotdeauna pe Gorbaciov pentru că a pus capăt războiului rece. În cele din urmă, prăbușirea imperiului sovietic a venit din interior – problemele economice au dat naștere unor politici reformiste care au erodat forța paradigmei revoluționar-imperiale și puterea Uniunii Sovietice.

Un imperiu eșuat este un studiu important care expune politicile Uniunii Sovietice. Cu toate acestea, aderența lui Zubok la paradigma revoluționar-imperială limitează domeniul de aplicare al monografiei. Economia abia dacă apare în lucrare, iar raționamentul geopolitic al intervenției sovietice în lumea a treia nu este explorat pe deplin. Zubok acordă un mare credit liderilor sovietici individuali pentru modelarea cursului Războiului Rece, poate o consecință previzibilă a alegerii lui Zubok de a privi lumea Războiului Rece din punctul de vedere al Moscovei. Brejnev și Gorbaciov par să modeleze Războiul Rece pe cont propriu.

În plus, mișcările de bază care au luat avânt după semnarea Acordurilor de la Helsinki în 1975 nu sunt examinate. Aceste mișcări au jucat un rol major în erodarea puterii sovietice în anii 1980. În ciuda acestor neajunsuri, lucrarea lui Zubok nu cade în capcana celor mai multe lucrări despre Războiul Rece. El nu își centrează lucrarea pe conflictul dintre superputeri. El analizează relația Moscovei cu mai multe state și impactul Războiului Rece global. De asemenea, el dedică multe capitole impactului intern al Războiului Rece și explorează cu succes rolul personalităților în această luptă. În general, Un imperiu eșuat este o lucrare convingătoare care ne amintește că Războiul Rece a arătat diferit pentru cei din partea sovietică.

1 Vakdislav M. Zubok, Un imperiu eșuat: The Soviet Union in the Cold War from Stalin to Gorbachev (Chapel Hill: University of North Carolina Press, 2007), ix.

2 Woodrow Wilson International Center for Scholars, „A Failed Empire: The Soviet Union in the Cold War from Stalin to Gorbachev”, www.wilsoncenter.org.

3 Zubok, A Failed Empire, 21.

4 Ibidem, 29 și 48.

5 Ibidem, 45.

6 Ibidem, 246 și 257.

6 Ibidem, 246 și 257.7 Ibidem, 45.8 Ibidem, 246 și 257.