ADHD este un termen generic care include tulburarea de deficit de atenție cu hiperactivitate (ADHD) și tulburarea de deficit de atenție (ADD) fără hiperactivitate.1

Cineva cu ADHD poate avea probleme semnificative de atenție, poate părea neliniștit, agitat, hiperactiv și impulsiv.

ADHD este o afecțiune neurocomportamentală care poate rezulta dintr-o serie de factori care afectează modul în care se dezvoltă și funcționează creierul. Studiile arată că ADHD poate afecta anumite zone ale creierului care ne permit să rezolvăm probleme, să planificăm în avans, să înțelegem acțiunile celorlalți și să ne controlăm impulsurile.2

Care sunt semnele și simptomele?

ADHD poate fi clasificat în funcție de trei domenii – atenție, hiperactivitate și impulsivitate. Cineva cu ADHD poate prezenta o serie de simptome în unul sau mai multe dintre aceste domenii – de exemplu, poate:

  • să nu fie atenți la detalii și să facă greșeli neglijente
  • să aibă probleme în a termina munca sau proiectele școlare
  • să aibă dificultăți în a fi atenți și să fie ușor de distras
  • să fie mereu „pe fugă”
  • să fie nerăbdători
  • să fie hiperactivi și/sau să aibă un comportament impulsiv.

Ce cauzează ADHD?

Cauzele ADHD nu sunt încă pe deplin cunoscute, deși este probabil ca o combinație de factori (inclusiv genetica și funcția și structura creierului) să fie responsabile. Anumite grupuri pot fi mai expuse riscului de ADHD decât altele, inclusiv copiii născuți prematur, copiii cu greutate mică la naștere, persoanele cu epilepsie sau persoanele cu leziuni cerebrale.

Se vindecă oamenii de ADHD?

Câțiva copii se vindecă de ADHD, alții au probleme care continuă în adolescență și după.

Aproximativ jumătate dintre copiii cu ADHD continuă să aibă dificultăți la vârsta de 18 ani.3 Simptomele principale ale ADHD, cum ar fi dificultățile de atenție, se pot ameliora pe măsură ce copiii cresc, dar problemele de comportament, cum ar fi neascultarea sau agresivitatea, se pot agrava dacă un copil nu primește ajutor.

Simptomele ADHD se pot prezenta în mod diferit. De exemplu, băieții cu un diagnostic de ADHD pot fi mai perturbatori în clasă decât fetele.4 Prin urmare, este foarte important ca copiii să primească ajutor cât mai devreme posibil, pentru a preveni izolarea lor socială și dezvoltarea altor probleme emoționale și de comportament care pot persista în viața de adult.

Ajută medicația?

ADHD este adesea tratată cu medicamente stimulante. Teoria este că medicația poate fie să reducă absorbția, fie să crească producția de neurotransmițători, crescând astfel nivelurile din creier.5

În timp ce medicația nu vindecă ADHD, ea poate ajuta la reducerea simptomelor dificile care rezultă din ADHD. Deoarece medicamentele stimulante pot avea efecte secundare, inclusiv neliniște, dificultăți de somn și dureri de cap, această decizie trebuie discutată cu medicul de familie.

Modalitățile nemedicale de gestionare a ADHD includ exercițiile fizice, dieta sănătoasă, gestionarea somnului și terapiile comportamentale.

  1. Epstein, J., & Loren, R. (2013). Modificări în definiția ADHD în DSM-5: subtile, dar importante. Neuropsihiatrie, 3(5), 455-458.
  2. Curatolo, P., D’Agati, E., & Moavero, R. (2010). Baza neurobiologică a ADHD. Italian Journal Of Pediatrics, 36(1), 79. 9
  3. Lipkin, P., & Mostofsky, S. (2007). Tulburarea de hiperactivitate cu deficit de atenție. Neurobiology Of Disease, 631-639.
  4. Bruchmüller, K., Margraf, J., & Schneider, S. (2012). Este ADHD diagnosticat în concordanță cu criteriile de diagnosticare? Supradiagnosticarea și influența sexului clientului asupra diagnosticului. Journal Of Consulting And Clinical Psychology, 80(1), 128-138.
  5. Brennan, A., & Arnsten, A. (2008). Mecanisme neuronale care stau la baza tulburării de hiperactivitate cu deficit de atenție. Annals Of The New York Academy Of Sciences, 1129(1), 236-245.

.