Introducere: Deși reducerea nivelurilor de LDL-C este o prioritate în tratamentul dislipidemiei, nu toate evenimentele coronariene sunt prevenite în ciuda scăderii agresive a LDL-C, iar reducerea riscului poate fi îmbunătățită prin tratarea unor anomalii lipidice suplimentare. Studiul Framingham a fost primul care a demonstrat relația inversă dintre HDL-C și riscul de boală coronariană (CHD). Această relație a fost prezentă la toate nivelurile de LDL-C, în timp ce cel mai mare risc a fost asociat cu HDL-C scăzut și LDL-C ridicat. ACȚIUNILE ANTIATEROGENICE ALE HDL-CHOLESTEROLULUI: Acțiunile antiaterogene ale HDL-C sunt complexe. HDL-C joacă un rol major în transportul invers al colesterolului, mobilizând colesterolul de la periferie către ficat. În plus, efectele cardioprotectoare ale HDL-C includ protecția endotelială, activitatea antiinflamatorie, precum și efectele antioxidante și antitrombotice.

Tratamentul colesterolului hdl scăzut: În plus față de scăderea LDL-C, statinele cresc HDL-C cu 5 până la 15% prin creșterea sintezei apolipoproteinei A-I. Terapia cu fibrat determină o creștere a HDL-C de 10 până la 25 % prin activarea PPAR- , care stimulează expresia genei apolipoproteinei A-I hepatice. Niacina este cel mai eficient agent utilizat pentru creșterea HDL-C, determinând o creștere de 15 până la 35%. Efectele secundare ale terapiei cu niacină, care sunt în mare parte mediate de prostaglandine, pot fi reduse la minimum prin utilizarea formulării cu eliberare prelungită a acidului nicotinic. Terapia combinată cu agenți de creștere a HDL, cum ar fi acidul nicotinic și statina, crește în mod semnificativ HDL-C, scade LDL-C și îmbunătățește distribuția subclasei de lipoproteine.

Concluzie: Noile modalități terapeutice în tratamentul HDL-C scăzut și scăderea LDL-C, fie în combinație, fie ca monoterapie, pot oferi beneficii suplimentare în reducerea riscului de CHD.