1947: 14/15 august. India britanică este împărțită în India și Pakistan, ca parte a procesului de independență. Zonele majoritar musulmane din vest (în prezent tot Pakistanul) și est (locul numit în prezent Bangladesh) formează Pakistanul. Britanicii le permit, de asemenea, conducătorilor nominali ai câtorva sute de „state princiare”, care erau colectori de taxe pentru britanici și serveau după bunul plac al acestora, să decidă dacă doresc să se alăture Indiei sau Pakistanului. Pakistanul cere ca Kashmirul să i se alăture. Conducătorul hindus al Kashmirului nu are posibilitatea de a alege. Kashmirul are trei zone etnice majore: Ladakh, în nord-vest, care este majoritar budistă; Valea Kashmirului (controlată de India) și partea controlată acum de Pakistan, care este majoritar musulmană, și Jammu (în sud), care este majoritar hindusă. Majoritatea generală este musulmană.

1948: „Triburile” din Pakistan invadează Kashmirul cu sprijinul guvernului pakistanez. Conducătorul Kashmirului cere ajutorul Indiei. India cere ca Kashmirul să adere mai întâi la India. Conducătorul este de acord. India trimite forțe în Kashmir și invazia este blocată. Kașmirul este împărțit într-o parte controlată de pakistanezi și o parte controlată de India. Această partiție de facto continuă până în prezent, linia de demarcație fiind cunoscută sub numele de Linia de Control.

1948: India aduce problema Kashmirului în fața Consiliului de Securitate al ONU, care adoptă o rezoluție prin care cere Pakistanului să facă tot ce îi stă în putință pentru a „asigura retragerea” cetățenilor pakistanezi și a „membrilor triburilor” și solicită organizarea unui plebiscit pentru a determina dorințele populației din Kashmir. Nici retragerea forțelor și nici plebiscitul nu au avut loc.

1962: India și China poartă un război de frontieră. China ocupă o parte din Ladakh.

1965: India și Pakistanul duc un război de frontieră de-a lungul graniței dintre India și Pakistanul de Vest și a Liniei de Control în Kashmir. Încetarea focului mediată de ONU și retragerea la liniile de dinainte de război afirmate de liderii celor două țări la o reuniune la vârf din 1966 la Tașkent, URSS (în prezent Toshkent, Uzbekistan).

1970-1971: Un scrutin în Pakistan (de Est și de Vest) se soldează cu o majoritate generală pentru un partid pakistanez de Est, care, din punct de vedere etnic, este în principal bengalez. Armata pakistaneză refuză să permită convocarea parlamentului. Pakistanezii din estul țării cer autonomie, apoi independență, în fața represiunii brutale a armatei pakistaneze. Urmează un război de gherilă. Aproximativ zece milioane de refugiați ajung în India din Pakistanul de Est. India oferă, de asemenea, sanctuar gherilelor din Bangladesh. Pakistanul atacă aerodromurile din India și din Kashmirul controlat de India. India ripostează în Pakistanul de Vest și intervine, de asemenea, în Est, de partea bangladeshienilor. Statele Unite, într-o „înclinație” către Pakistan, trimit în regiune un portavion înarmat nuclear, Enterprise, și grupul său de luptă, într-o amenințare nucleară implicită la adresa Indiei (ceea ce influențează politica nucleară a Indiei în favoarea testelor nucleare). Pakistanul pierde războiul pe ambele fronturi, iar Bangladesh devine independent.

1972: India și Pakistan semnează un acord de pace, cunoscut sub numele de Acordul de la Simla (sau Shimla), conform căruia ambele părți sunt de acord „să își rezolve diferendele prin mijloace pașnice, prin negocieri bilaterale sau prin orice alte mijloace pașnice convenite de comun acord între ele”. Ambele țări sunt de acord că nu vor încerca în mod unilateral să modifice Linia de Control în Kashmir.

1974: India testează un dispozitiv nuclear. Pakistanul își accelerează programul de înarmare nucleară.

Anii ’80: SUA sprijină rezistența islamică la ocupația sovietică din Afganistan și, de asemenea, dictatura lui Zia-ul-Haq în Pakistan, care promovează fundamentalismul islamic în Pakistan.

Finalul anilor 1980: Au loc alegeri la nivel de stat în porțiunea din Kashmir controlată de India. Există dovezi de fraudă. Militantismul crește în Kashmir. În 1989, sovieticii părăsesc Afganistanul. Militanții islamici din afara Asiei de Sud se implică acum în Kashmir, cu sprijinul guvernului pakistanez. Violența din Kashmir devine din ce în ce mai dominată de luptătorii străini și de fundamentalismul religios. La sfârșitul anilor ’80 și începutul anilor ’90, fundamentalismul hindus începe să devină mai puternic ca forță politică în India.

Anii ’90: Violența se intensifică în Kashmir. Militanții islamici efectuează o epurare etnică în Valea Kashmirului, terorizându-i pe nemusulmani, în principal pe experții din Kashmir, determinând un număr mare de oameni să fugă, în principal în Jammu. Pakistanul sprijină infiltrarea transfrontalieră. Armata indiană răspunde prin represiune la terorism, la infiltrarea străină și la insurecția internă, care acum sunt toate amestecate. Există încălcări grave ale drepturilor omului de ambele părți.

1998: O coaliție condusă de partidul hindus-fundamentalist, BJP, ajunge la putere în India. India și Pakistanul efectuează teste cu arme nucleare și se declară state cu arme nucleare. Pakistanul anunță că ar putea, în anumite circumstanțe, să folosească mai întâi armele nucleare pentru a neutraliza superioritatea convențională a Indiei, făcând referire la doctrina NATO din Războiul Rece privind o potențială primă utilizare în cazul unui război european cu sovieticii. India declară că nu va folosi mai întâi armele nucleare.

1999: Prim-ministrul indian, Atal Behari Vajpayee, călătorește la Lahore, Pakistan, pentru o întâlnire de pace cu prim-ministrul Nawaz Sharif. Există o mare speranță de pace. Trei luni mai târziu, militanții pakistanezi invadează zona Kargil din Kashmirul controlat de India, cu sprijinul armatei. Urmează o confruntare militară, cu posibilitatea unui război nuclear. Nawaz Sharif călătorește la Washington și președintele Clinton îl convinge să retragă forțele pakistaneze din Kargil. Confruntarea ia sfârșit. Nawaz Sharif este răsturnat de la putere printr-o lovitură de stat militară condusă de generalul Musharraf, unul dintre arhitecții războiului de la Kargil. (Musharraf se autoproclamă președinte al Pakistanului în anul 2000.)

11 septembrie 2001: Evenimente tragice binecunoscute în Statele Unite. Atacurile teroriste ucid aproximativ 3.000 de persoane.

1 octombrie 2001: Un atac terorist asupra legislativului statului Kashmir din Srinagar. 38 de persoane sunt ucise.

7 octombrie 2001: Statele Unite lansează un război în Afganistan, sub denumirea de Războiul împotriva terorismului. Președintele Musharraf devine un aliat al SUA și permite Pakistanului să devină o bază de operațiuni pentru Statele Unite. Al Qaeda, talibanii și susținătorii lor din Pakistan resimt o presiune severă.

13 decembrie 2001: Atac terorist asupra Parlamentului indian. Paisprezece persoane (inclusiv cinci atacatori, precum și gărzile de securitate și doi civili) sunt ucise.

Cuvântul din 13 decembrie: India se mobilizează și mută sute de mii de soldați la granița cu Pakistanul, inclusiv la Linia de Control din Kashmir. Pericolul unui război convențional și nuclear crește.

14 mai 2002 până în prezent (începutul lunii septembrie 2002): Un atac terorist asupra familiilor militarilor indieni. Peste 30 de persoane ucise. India amenință că va riposta. Pakistanul amenință implicit cu folosirea armelor nucleare în cazul unui atac indian. Vârful confruntării convenționale și nucleare a fost atins în mai-iunie 2002. Cea mai mare amenințare de război nuclear de la criza rachetelor cubaneze din 1962. Trupele americane și strategia de război din regiune sunt puse în pericol. Diplomația de navetă a SUA dezamorsează criza imediată, Pakistanul promițând să pună capăt infiltrărilor transfrontaliere. India nu ripostează. Tensiunile rămân ridicate, iar amenințarea războiului și a utilizării armelor nucleare persistă.