Scară, semn lăsat pe piele după vindecarea unei tăieturi, arsuri sau a unei alte zone de țesut rănit. Ca parte a procesului de vindecare, celulele specializate numite fibroblaste din zonele adiacente ale pielii produc un țesut conjunctiv fibros alcătuit din colagen. Fasciculele formate de aceste fibre albicioase, mai degrabă inelastice, alcătuiesc cea mai mare parte a țesutului cicatricial. Deși țesuturile cicatriceale posedă rețele de capilare mici și sunt astfel alimentate cu sânge, ele sunt lipsite de glandele sebacee și de țesutul elastic care protejează în mod normal pielea împotriva iritațiilor; în consecință, sunt adesea ușor dureroase sau pruriginoase.

Câteodată, o cicatrice devine o excrescență excesiv de groasă și fibroasă, asemănătoare unei tumori, numită cheloid (q.v.), care se extinde dincolo de limitele inițiale ale rănii. O altă formă, mai puțin gravă, de cicatrizare excesivă este cea a cicatricilor hipertrofice, în care cicatricea devine excesiv de groasă, dar rămâne cantonată în limitele rănii. Cheloidele și cicatricile hipertrofice sunt cele mai supărătoare atunci când rezultă în urma unor arsuri grave și acoperă suprafețe mari de piele; acestea pot inhiba mișcarea unei persoane, în special în jurul unei articulații. Toate cicatricile, dar mai ales cele care rezultă din vindecarea fără ajutor a arsurilor de gradul trei, sunt, de asemenea, predispuse la modificări maligne.

Tratamentul cicatricilor grave sau proeminente este considerat de către chirurgii plasticieni ca fiind printre cele mai importante probleme ale lor. Dermabraziunea, adică abraziunea pielii într-un mod controlat, poate fi folosită pentru a îndepărta cicatricile inestetice care au rezultat în urma unei intervenții chirurgicale sau a acneei. Cicatricile mici pot fi cel mai bine prevenite prin împiedicarea formării unei cruste pe o rană prin utilizarea de bandaje neaderente. Cicatricile lăsate în urma crustelor formează adâncituri în piele.

.