Fizicienii au descris pentru prima dată rabdomioliza în literatura medicală în antichitate; cu toate acestea, în epoca noastră modernă, un număr notabil de cazuri au fost raportate în timpul Primului și celui de-al Doilea Război Mondial la soldații care au suferit leziuni prin strivire în urma bombardamentelor și prăbușirii în tranșee. Rabdomioliza este o afecțiune care rezultă atunci când mușchii deteriorați eliberează conținut muscular toxic (fluide) în sânge. În mușchii scheletici sănătoși, fiecare fibră musculară este închisă într-o membrană subțire care controlează un număr de pompe care reglează și mențin concentrația de electroliți în interiorul și exteriorul celulei. Electroliții sunt minerale – cele 4 de bază sunt magneziul, calciul, sodiul și potasiul – din sângele dumneavoastră și din alte fluide corporale care poartă o sarcină electrică. Echilibrul adecvat de electroliți și alte substanțe nutritive furnizate de fluxul sanguin normal permit mușchilor să se contracte și să se relaxeze ca răspuns la stimularea nervoasă. Orice leziune directă sau indirectă a membranei poate provoca deteriorarea și descompunerea celulelor musculare, ducând la scurgerea conținutului muscular toxic în circulația organismului (Fig.).

Ce determină apariția rabdomiolizei?
Puteți dezvolta rabdomioliză din cauza leziunilor musculare în mai multe moduri, dar cele mai frecvente cauze sunt traumatismele care duc la comprimarea mușchilor și leziunile de tip strivire, suprasolicitarea mușchilor prin exerciții fizice excesive și abuzul sau utilizarea excesivă de droguri, alcool și anumite medicamente (Tabel). Indiferent de cauză, rezultatele unei leziuni musculare pot provoca o cascadă de evenimente care duce la eliberarea de subproduse musculare toxice în sânge care afectează nu numai mușchii, ci și organele și restul corpului. În cazul unei leziuni prin strivire – de exemplu, atunci când un pacient este prins într-o mașină sau într-o clădire prăbușită – mușchii mor atunci când fluxul sanguin este întrerupt. Atunci când compresia este eliberată, fluidele din mușchiul afectat sunt eliberate în fluxul sanguin.

În plus, exercițiile fizice excesive sau intense dincolo de limitele fizice ale unei persoane pot provoca rabdomioliză indusă de exercițiu. Principalii factori care tind să agraveze această afecțiune includ nivelul de pregătire fizică, intensitatea și tipurile de exerciții fizice. Rabdomioliza indusă de exercițiu tinde să apară la persoanele care sunt slab condiționate, în timpul exercițiilor fizice de lungă durată, în condiții de umiditate și temperaturi ridicate și în timpul exercițiilor fizice excesive în timpul consumului de droguri sau de alcool. Medicii au tratat rabdomioliza indusă de exerciții fizice la recruții militari și la participanții la maratoane, triatlon, fotbal, crossfit, ridicarea greutăților și numeroase alte sporturi.

O altă cauză apare în timpul imobilizării prelungite din cauza anesteziei, a comei sau a stării de inconștiență induse de medicamente sau alcool, atunci când există o presiune neeliberată asupra unei părți a corpului dependente de gravitație. Există mai multe rapoarte despre o persoană care a dezvoltat rabdomioliză în urma unei comă indusă de droguri sau alcool, în care brațul sau piciorul a fost comprimat împotriva unui obiect ferm sau a unei alte părți a corpului, ceea ce a scăzut fluxul sanguin la nivelul extremității timp de mai multe ore, provocând leziuni musculare.

Simptome
Simptomele rabdomiolizei pot varia în funcție de gradul de afectare a mușchilor; cu toate acestea, simptomele clasice sunt durerea musculară severă cu slăbiciune până la punctul în care veți avea dificultăți în a vă mișca brațele sau picioarele și puteți prezenta urină roșie închisă sau maro sau o scădere a urinării. În plus, simptomele locale din jurul zonei lezate pot include dureri musculare, slăbiciune, umflături, durere extremă, rigiditate, crampe, vânătăi și sensibilitate. De asemenea, puteți experimenta o stare generală de rău, cu febră, dureri abdominale, greață și vărsături. Ocazional, pot apărea modificări ale stării mentale, cum ar fi confuzie sau pierderea cunoștinței.

Diagnostic
Medicii folosesc teste de laborator care detectează excesul de proteine și enzime musculare în sânge și urină pentru a diagnostica rabdomioliza. O anamneză și un examen fizic atent pot dezvălui cauza subiacentă sau cel puțin pot ajuta la selectarea celui mai adecvat tratament de diagnosticare.

Complicații
Complicațiile rabdomiolizei pot fi numeroase și severe. Pe măsură ce fluidele toxice se revarsă în fluxul sanguin din țesutul muscular deteriorat, poate afecta nu numai țesutul local, ci și organele din tot corpul. Mai local, sindromul de compartiment poate apărea atunci când se acumulează o presiune crescută în interiorul unui compartiment muscular, ceea ce duce la scăderea oxigenării țesuturilor locale. Bătăile neregulate ale inimii și chiar stopul cardiac pot apărea, de asemenea, din cauza disfuncției electrolitice. De exemplu, un pacient se poate confrunta cu niveluri ridicate de potasiu în sânge, ceea ce poate provoca bătăi neregulate ale inimii. Subprodusele musculare pot provoca, de asemenea, disfuncții hepatice, care apar în aproximativ 25% din cazurile de rabdomioliză. Alte complicații includ creșterea coagulării sângelui, tensiune arterială scăzută și șoc. Insuficiența renală este, de asemenea, una dintre cele mai grave complicații în zilele care urmează după prezentarea inițială a rabdomiolizei. Leziuni renale permanente și chiar decesul pot apărea ca urmare în cazurile foarte severe.

Tratament
După ce a apărut leziunea musculară, principalul tratament al rabdomiolizei include resuscitarea agresivă cu fluide (lichide intravenoase) pentru a evita leziunile renale. Odată ajuns în mediul spitalicesc, resuscitarea agresivă a fluidelor va continua împreună cu o anamneză și un examen fizic atent pentru a identifica și gestiona orice complicații. Gestionarea complicațiilor poate include monitorizarea cardiacă, medicamente pentru a corecta dezechilibrele electrolitice și bătăile neregulate ale inimii, intervenții chirurgicale pentru a atenua presiunile ridicate la o extremitate, fizioterapie, monitorizarea atentă a funcției renale și utilizarea dializei în cazurile severe de leziuni renale.

Recuperare
Recuperarea în urma rabdomiolizei variază și depinde de gradul de afectare a mușchilor și de complicațiile specifice care au apărut. Dacă afecțiunea este recunoscută și tratată la timp, puteți evita majoritatea complicațiilor majore și vă puteți aștepta la o recuperare completă. Recuperarea de la rabdomioliza indusă de exerciții fizice, fără complicații majore, poate dura câteva săptămâni sau luni pentru ca pacientul să revină la exerciții fizice fără reapariția simptomelor. Complicațiile mai severe, cum ar fi cele întâlnite adesea în cazul sindromului de compartiment, pot duce la operații multiple, luni de reabilitare și invaliditate permanentă. În plus, disfuncția renală care rezultă din rabdomioliză se rezolvă adesea, totuși, dacă vă confruntați cu leziuni renale severe, aceasta poate duce la leziuni permanente și la necesitatea unor tratamente pe termen lung, poate chiar dializă.

Prevenție
Prevenția este orientată spre evitarea a ceea ce cauzează rabdomioliza; dar puteți evita doar ceea ce aveți sub control. Nu puteți preveni întotdeauna un accident sau o rănire; totuși, aveți control asupra rabdomiolizei induse de exercițiu. Rabdomioliza indusă de exerciții fizice poate fi prevenită prin inițierea unui program de antrenament gradual cu suficient timp de recuperare inclus, prin evitarea exercițiilor extreme, prin păstrarea echilibrului de lichide și prin a nu face exerciții fizice în condiții de căldură și umiditate ridicată.

O afecțiune rară
Din fericire, rabdomioliza este o afecțiune rară, mai ales că poate avea complicații grave și de lungă durată. Deși nu puteți evita întotdeauna o leziune, pacienții se pot feri de complicații prin minimizarea factorilor de risc pe care îi pot controla. Dacă apare o leziune prin strivire sau dacă vă confruntați cu simptomele rabdomiolizei, cele mai bune rezultate vor veni dacă un medic identifică și tratează prompt afecțiunea.

Autor: dr: David Barnes, DO | Columbus, Georgia

Vol 30, Numărul 3, Vara 2018

Ultima ediție la 13 ianuarie 2021

.