Firing blanks? Berbecii dominanți pot avea prea mult dintr-un lucru bun. Oile cele mai mari și mai butucănoase își aruncă greutatea, dar nu se ridică întotdeauna la înălțimea imaginii lor, a constatat un studiu asupra oilor sălbatice. La sfârșitul sezonului de rut, berbecii dominanți sunt atât de epuizați de eforturile lor sexuale încât producția lor de spermă scade și pierd în miza paternității în fața unor masculi mai proaspeți, aflați mai jos în ierarhie.1
„Este pentru prima dată când s-a demonstrat că epuizarea spermei subminează competiția deschisă”, spune ecologistul Ian Stevenson de la Universitatea din Stirling, Scoția, membru al echipei care a realizat studiul. „Masculii subordonați au mai puțin acces la femele, dar sunt mai puternici atunci când o fac: nu este atât de rău să fii un mascul mic pe cât ai putea crede.”
Este o lume a berbecului pe St Kilda. Fermierii umani au abandonat acest grup de insule mici aflate la 160 de kilometri de coasta Scoției în 1930. Dar au lăsat în urmă o turmă de oi Soay – cea mai primitivă rasă domestică din Europa – care numără în prezent aproximativ 1.400.
Emancipate de asupritorii lor cu două picioare, oile au dat frâu liber iubirii libere. În timpul perioadei lor de receptivitate de două zile, femelele au fost cunoscute pentru a se împerechea cu șapte masculi diferiți. Masculii se pot împerechea de până la 13 ori pe zi.
Marii se luptă cu ferocitate pentru femele. Majoritatea scheletelor masculilor au vertebrele gâtului fracturate, suferite în timp ce se lovesc de alți masculi. Nu este surprinzător faptul că masculii mai mari, cu coarne mai mari, se împerechează mai frecvent.
Dar promiscuitatea galopantă este, de asemenea, o rețetă pentru o competiție mai subtilă. Dacă o femelă se împerechează cu mai mulți masculi într-o perioadă scurtă de timp, spermatozoizii diferiți concurează pentru a-i fertiliza ouăle. Trei sferturi dintre gemenii oilor Soay au tați diferiți.
Este ca o loterie, cu sperma ca bilet. Berbecii Soay au testicule extrem de mari în raport cu greutatea lor corporală. Deci, pe lângă faptul că cheltuiesc energie pentru a se lupta, ei pun cât mai multe bilete în tragerea la sorți.
Dar sperma nu este ieftină sau nelimitată. După cum au constatat cercetătorii, programul agitat al unui berbec dominant are un preț ridicat asupra – ca să-l parafrazăm pe Dr. Strangelove – „prețioaselor sale fluide corporale”. În ultimele două săptămâni ale rutului, berbecii mari, care se împerechează frecvent, cu testicule mai mari, produc mai puțini spermatozoizi sănătoși și mai puțini spermatozoizi în general.
Așa că, deși berbecii mari se împerechează mai des pe tot parcursul rutului și nasc mai mulți miei în general, spre finalul acestuia nu generează mai mulți urmași decât masculii mai mici, mai puțin sexuați.
Cu alte cuvinte, spermatozoizii masculilor mari sunt depășiți numeric și de către cei ai altor masculi care au avut mai puțin succes în lupte și, astfel, au mai puține oportunități de a se împerechea.
„În mod tradițional, masculii au fost văzuți ca neavând limite în ceea ce privește cantitatea de spermă pe care o pot produce, dar descoperim din ce în ce mai mult că producția de spermă are un cost”, este de acord Matthew Gage, un ecologist comportamental de la Universitatea din Liverpool.
Echipa de la St Kilda plănuiește acum să investigheze dacă berbecii mai mici își modifică comportamentul pentru a profita la maximum de oportunitățile pe care le au sau dacă femelele își schimbă preferințele pe măsură ce avansează rula.
Gage face o paralelă cu unele specii de pești, unde masculii mai mici care nu-și apără teritoriile au testicule relativ mai mari și încearcă să se „strecoare” la împerechere atunci când masculii dominanți sunt cu spatele. El bănuiește că efectele epuizării spermei pot fi comune la mamifere, „dar trebuie să le analizăm mai în detaliu; această lucrare este un prim pas bun”.
Lasă un răspuns