Un cadavru descompus și mumificat al unui bărbat a fost găsit recent de către criminaliști într-un apartament din Sydney. Se crede că proprietarul apartamentului suferea de tulburare de tezaurizare, iar poliția crede că trupul descompus se afla acolo de mai bine de zece ani.
Ocazional citim povești care implică persoane cu tulburare de tezaurizare – persoane ale căror posesiuni reprezintă o povară serioasă. Dezordinea îi poate împiedica să stea pe canapeaua lor, să facă un duș, să gătească o masă sau să doarmă în patul lor.
În ciuda lipsei de spațiu, le este imposibil să se despartă de obiectele de care nu au nevoie. De ce le este atât de greu să renunțe la bunurile lor?
Iubirea lucrurilor
În calitate de copii, folosim bunurile pentru a ne consola atunci când părinții noștri nu sunt disponibili. În momentul în care ajungem la vârsta adultă, cei mai mulți dintre noi au renunțat la păturile de siguranță și la ursuleții de pluș. S-ar putea să cumpărăm ocazional ceva inutil sau să ne agățăm de câteva obiecte de care nu mai avem nevoie.
În cele mai multe cazuri, aceste câteva posesiuni suplimentare nu reprezintă o problemă. Le depozităm în dulap sau le expunem cu mândrie pe un raft. Dar lucrurile noastre nu se strecoară niciodată dincolo de acest punct. Avem câteva obiecte prețioase, dar nu ne bazăm pe ele pentru a ne face să ne simțim bine – cel puțin nu în mod regulat.
Este o poveste diferită pentru cei 1,2 milioane de australieni care îndeplinesc criteriile DSM-5 pentru tulburarea de tezaurizare. Acestea includ:
- dificultatea de a se debarasa de obiecte, indiferent de valoarea lor reală
- o nevoie percepută de a salva obiectele și suferința asociată la ideea de a le pierde
- dezordine care împiedică utilizarea locuinței în scopul pentru care a fost concepută.
Turbarea de tezaurizare duce la o calitate a vieții la fel de slabă ca cea a persoanelor cu schizofrenie. Dezordinea crește riscurile de rănire, de afecțiuni medicale și de deces.
Un sfert până la o treime din decesele legate de incendii rezidențiale din Australia sunt asociate cu tulburarea de tezaurizare.
Pentru cei cu tulburare de tezaurizare, bunurile le amintesc de trecut și prefigurează un viitor potențial. Își pot aminti copilul lor purtând acel costum sau jucându-se cu acea jucărie. Ei sunt siguri că acel ulcior va fi util într-o zi, în ciuda faptului că au multe alte ulcioare pe care nu le-au folosit niciodată. Ei sunt extrem de atașați de posesiunile lor dintr-un motiv sau altul.
Doar gândul de a se debarasa de obiectele lor îi face pe oamenii cu tulburare de tezaurizare să se simtă extrem de anxioși. Anxietatea lor este similară cu cea pe care o pot simți alții la un discurs sau la găsirea unui păianjen în pantof. Crezând că nu pot face față stresului de a-și pierde bunurile, ei se agață strâns de ele. Făcând acest lucru, din păcate, le întărește convingerea că posesiunile lor sunt necesare.
Obiectele ca înlocuitori umani
Dacă copiii folosesc în mod regulat obiectele pentru confort în momente de nevoie, de ce nu are toată lumea o problemă de tezaurizare? Credem că se datorează faptului că unii oameni sunt mai predispuși la antropomorfism. Antropomorfismul este atunci când un obiect este perceput ca având calități asemănătoare cu cele umane.
Indivizii care tezaurizează obiecte tind să experimenteze dificultăți interpersonale, să se simtă nesiguri în relații și să creadă că sunt o povară pentru ceilalți. Pentru a compensa nevoile sociale nesatisfăcute, aceștia antropomorfizează obiectele pentru a se simți conectați.
Oamenii au nevoie să fie conectați fizic, social și psihologic cu alți oameni. Această nevoie este la fel de importantă ca și nevoia de aer, apă, hrană și adăpost. Singurătatea ne afectează în mod negativ sănătatea și este un factor de risc pentru moartea timpurie. Este de înțeles că, atunci când ne simțim devalorizați sau neiubiți, căutăm apropierea. Atunci când nevoia noastră nu este satisfăcută de oameni, obiectele pot servi drept substitut.
Indivizii care tezaurizează obiecte tind să experimenteze dificultăți interpersonale, să se simtă nesiguri în relații și să creadă că sunt o povară pentru ceilalți. Pentru a compensa nevoile sociale nesatisfăcute, ei antropomorfizează obiectele pentru a se simți conectați.
Antropomorfismul nu satisface pe deplin nevoile oamenilor, așa că aceștia colecționează din ce în ce mai multe obiecte. Tendințele antropomorfice mai puternice sunt asociate cu mai multe cumpărături compulsive și cu o achiziție mai mare de lucruri gratuite.
Abordarea actuală a tratamentului îi învață pe indivizi cum să își conteste convingerile despre posesiuni. De asemenea, îi învață cum să reziste impulsurilor de achiziție și cum să sorteze, să organizeze și să se debaraseze de posesiuni. Această abordare ajută doar aproximativ un sfert dintre persoanele care o primesc.
Suntem obișnuiți să credem că deconectarea socială era o consecință a tezaurizării. Acum, credem că poate fi o parte din cauză. La Lifeline Harbour to Hawkesbury, la Universitatea Macquarie și la UNSW, pilotăm un tratament îmbunătățit împotriva tezaurizării. Acest tratament abordează problemele de bază ale tezaurizării, precum și ajută la îmbunătățirea conexiunilor sociale deteriorate.
Consecințele tezaurizării se intensifică pe măsură ce oamenii îmbătrânesc. Fără tratament, consecințele (cum ar fi incendiile) ale tulburărilor de tezaurizare costă Australia aproximativ 36.880 de dolari australieni pe persoană, la fiecare apariție. Dacă îi putem ajuta pe oameni să se simtă valorizați și iubiți, aceștia ar putea beneficia mai mult de tratament. La rândul lor, ar putea experimenta o îmbunătățire extrem de necesară a calității vieții lor.
Melissa Norberg, profesor asociat în psihologie, Universitatea Macquarie și Jessica Grisham, profesor asociat în psihologie, UNSW
Acest articol a fost publicat inițial pe The Conversation. Citiți articolul original.
.
Lasă un răspuns