Prohibiția a început în urmă cu 100 de ani, astăzi

NEW YORK – În această eră a mimozelor fără fund, a berilor artizanale și a happy hours mereu prezente, este frapant să ne amintim că în urmă cu 100 de ani Statele Unite au impus o interdicție la nivel național asupra producției și vânzării tuturor tipurilor de alcool.

Era Prohibiției, care a durat între 17 ianuarie 1920 și decembrie 1933. 17, 1920, până în decembrie 1933, este văzută acum ca un experiment eșuat care a glorificat consumul ilegal de alcool, dar există mai multe paralele intrigante în vremurile actuale.

Americanii consumă mai mult alcool pe cap de locuitor acum decât în perioada premergătoare Prohibiției, când adversarii alcoolului au susținut cu succes că băutura excesivă ruina viața de familie. Tot mai multe state se îndreaptă, de asemenea, spre dezincriminarea marijuanei, susținătorii legalizării citând frecvent eșecurile Prohibiției. Multe dintre aceleași locații speakeasy care funcționau în anii 1920 sunt înfloritoare într-o cultură care romanțează epoca.

Și într-o perioadă de diviziuni rasiale accentuate, Prohibiția oferă o lecție de istorie emoționantă despre modul în care restricțiile îi vizau pe negri și pe imigranții recenți mai aspru decât alte comunități. Acest tratament i-a propulsat în cele din urmă pe mulți dintre acești americani marginalizați în Partidul Democrat, care a pus la cale abrogarea Prohibiției.

„Prohibiția a avut o mulțime de consecințe neintenționate care s-au întors împotriva oamenilor care au muncit atât de mult pentru a stabili legea”, a declarat Lisa McGirr, profesor de istorie la Harvard, a cărei carte din 2015 „The War on Alcohol” examinează repercusiunile politice și sociale ale Prohibiției.

„A ajutat la activarea și emanciparea bărbaților și femeilor care nu făcuseră parte din procesul politic anterior”, a spus ea. „Aceasta nu a fost intenția susținătorilor Prohibiției.”

Ratificarea celui de-al 18-lea amendament în 1919, care a pregătit terenul pentru lansarea Prohibiției un an mai târziu, a culminat cu un secol de susținere din partea mișcării de temperanță. Printre forțele conducătoare s-au numărat Women’s Christian Temperance Union, Anti-Saloon League și multe confesiuni protestante. Susținătorii Prohibiției au atacat impactul băuturii asupra familiilor și rolul proeminent pe care saloanele îl jucau în comunitățile de imigranți.

Prohibiția a extins foarte mult puterile federale de aplicare a legii și a transformat milioane de americani în infractori. Ea a oferit un nou flux de venituri pentru crima organizată.

Până în momentul în care amendamentul constituțional a fost ratificat în ianuarie 1919, multe state își adoptaseră propriile legi de prohibiție. În luna octombrie a aceluiași an, Congresul a adoptat o lege care detalia modul în care guvernul federal urma să aplice Prohibiția. A fost cunoscută sub numele de Legea Volstead, în semn de recunoaștere a celui mai important susținător al acesteia, reprezentantul Andrew Volstead din Minnesota. Legea a interzis fabricarea, vânzarea și transportul oricărei „băuturi alcoolice amețitoare” – băuturi cu un conținut de alcool mai mare de 0,5%, inclusiv berea și vinul.

Statistic, Prohibiția nu a fost un eșec total. Decesele cauzate de ciroza legată de alcool au scăzut, la fel ca și arestările pentru beție în public.

Ceea ce nu măsoară statisticile este cât de mult a fost încălcată Prohibiția. Contrabandiștii de alcool au înființat rețele de distribuție vaste. Producătorii de moonshine și de „gin de cadă” au proliferat, producând uneori lichioruri contaminate mortal. Băutorii hotărâți își ascundeau contrabanda în flacoane de șold sau în bastoane scobite. Maryland a refuzat să adopte o lege care să pună în aplicare Legea Volstead.

McSorley’s Old Ale House, înființat în New York în 1854 și încă înfloritor ca unul dintre cele mai vechi baruri din oraș, nu a închis niciodată în timpul Prohibiției. În aparență, servea „near beer” cu un conținut de alcool permisiv de scăzut, dar de fapt producea o bere tare dintr-o fabrică de bere improvizată, ridicată în subsol.

„Nu era o near beer. A fost McSorley’s ale”, a declarat managerul pub-ului, Gregory de la Haba. „Cel puțin o dată pe săptămână, oamenii întreabă: „Ce am făcut în timpul Prohibiției?”. Iar eu le răspund: „Am făcut o tonă de bani.”

Guvernul federal, precum și autoritățile statale și locale, au cheltuit sume uriașe pentru aplicarea legii, dar nu au alocat niciodată suficiente resurse pentru a face treaba în mod eficient. Contrabandiștii inundați de bani au mituit judecători, politicieni și ofițeri de aplicare a legii pentru a le permite ca operațiunile lor să continue.

„Agenții Prohibiției nou angajați și slab pregătiți, împreună cu poliția locală și de stat, au vizat infractorii de la margini”, a scris McGirr într-un articol recent. „Dar le lipsea capacitatea și, uneori, voința de a se îndrepta împotriva capilor puternici ai crimei.”

Este simplist să spunem că Prohibiția a creat crima organizată în America, dar a alimentat o expansiune uriașă, deoarece bandele criminale locale au colaborat cu cele din alte regiuni pentru a stabili sisteme de transport și pentru a stabili prețurile pentru alcoolul contrafăcut. Printre beneficiari s-a numărat gangsterul Al Capone din Chicago, care a câștigat zeci de milioane de dolari anual din contrabandă și baruri clandestine. În celebrul masacru de Ziua Sfântului Valentin din 1929, oameni înarmați deghizați în ofițeri de poliție au ucis șapte bărbați dintr-o bandă care încerca să concureze cu imperiul lui Capone.

Dincolo de rândurile gangsterilor, legiuni de americani comiteau sau instigau la infracțiuni. Michael Lerner, în cartea sa „Dry Manhattan: Prohibition in New York City”, spune că sălile de judecată și închisorile erau atât de copleșite încât judecătorii au început să accepte acorduri de recunoaștere a vinovăției, „devenind pentru prima dată o practică obișnuită în jurisprudența americană.”

Sentimentul antiimigranți a fost un factor cheie în spatele Prohibiției, parțial din cauza imigrației record din deceniile precedente.

Saloanele din cartierele de imigranți au fost ținte principale, spune profesorul de istorie de la Universitatea Slippery Rock, Aaron Cowan, deoarece protestanții albi din clasa de mijloc le vedeau ca pe niște zone de pericol politic și social.

„Adesea, mașinăriile politice conduse de șefi își aveau sediul în aceste saloane sau le foloseau ca pe o conductă pentru extinderea favorurilor”, a spus Cowan. „Așadar, existau preocupări legate de corupția politică, de schimbarea valorilor sociale, de imigranții care învățau politica radicală.”

Începutul prohibiției în 1920 a coincis cu o expansiune majoră a Ku Klux Klan, care a susținut interzicerea alcoolului în timp ce își desfășura activitățile anti-imigranți, anti-catolice și rasiste.

Legea Volstead „a oferit o modalitate pentru Klan de a-și legitima misiunea 100% americanistă – putea viza consumul de alcool al celor pe care îi percepeau ca fiind dușmanii lor”, a spus McGirr.

Un exemplu notoriu a avut loc în 1923-24 în comitatul Williamson din sudul statului Illinois, unde Klanul a mobilizat sute de voluntari pentru a face raiduri în saloane și baruri stradale. Sute de oameni au fost arestați și mai mult de o duzină au fost uciși.

Acest tip de fricțiune socială a ajutat la stimularea eforturilor de abrogare a Prohibiției. Economia a jucat, de asemenea, un rol.

În timp ce unii susținători ai Prohibiției au prezis că aceasta va stimula economia, în schimb s-a dovedit a fi dăunătoare. Mii de locuri de muncă au fost pierdute din cauza închiderii distileriilor, berăriilor și saloanelor. Guvernele federale, de stat și locale au pierdut miliarde de dolari în venituri, deoarece au dispărut taxele pe băuturi alcoolice. O consecință majoră: Creșterea dependenței de impozitele pe venit pentru a susține cheltuielile guvernamentale.

Începutul Marii Depresiuni a grăbit dispariția Prohibiției, deoarece nevoia de mai multe locuri de muncă și venituri fiscale a devenit acută. Partidul Democrat a cerut abrogarea Prohibiției în platforma sa din 1932; candidatul său prezidențial, Franklin D. Roosevelt, a îmbrățișat această cauză în timp ce se îndrepta spre o victorie zdrobitoare asupra republicanului în funcție Herbert Hoover.

În martie 1933, la scurt timp după ce și-a preluat mandatul, Roosevelt a semnat o lege care legaliza vânzarea vinului și a berii de 3,2%. Congresul a propus, de asemenea, un al 21-lea amendament care ar fi abrogat al 18-lea amendament. Prohibiția a luat sfârșit în mod oficial în luna decembrie a aceluiași an, când Utah a oferit votul final necesar pentru a ratifica noul amendament.

Unul dintre cele mai lapidare rezumate ale Prohibiției a venit mai devreme – o evaluare tăioasă a jurnalistului H.L. Mencken în 1925.

Cinci ani de Prohibiție „au eliminat complet toate argumentele favorite ale prohibiționiștilor”, scria el. „Nu există mai puține infracțiuni, ci mai multe. Nu există mai puțină nebunie, ci mai multă. Costul guvernului nu este mai mic, ci mult mai mare. Respectul față de lege nu a crescut, ci a scăzut.”

Centenarul prohibiției vine în momentul în care Statele Unite pun capăt, în mod progresiv, criminalizării marijuanei. Consumul recreațional de marijuana este acum legal în 11 state. Mai mult de 30 permit utilizarea sa în scopuri medicale.

Marijuana rămâne ilegală în conformitate cu legislația federală, dar Ethan Nadelmann, fondator al Alianței pentru Politici în domeniul Drogurilor pro-legalizare, crede că majoritatea americanilor consideră acum că cruciadele anti-marijuana din cadrul „Războiului împotriva drogurilor” din America sunt greșite în moduri care evocă prohibiția.

„Chiar și unii din generația mai în vârstă spun: ‘Am mers prea departe. A fost o greșeală'”, a spus el.