Pericardita bacteriană apare prin infecție directă în timpul traumatismelor, intervenției chirurgicale toracice sau drenajului prin cateter, prin răspândire de la un focar intratoracic, miocardic sau subdiafragmatic și prin diseminare hematogenă. Cauzele frecvente sunt Staphylococcus și Streptococcus (pancardita reumatismală), Haemophilus și M. tuberculosis. În pericardita SIDA, incidența infecției bacteriene este mult mai mare decât în populația generală, cu o proporție mare de infecție cu Mycobacterium avium-intracellulare. Pericardita purulentă este cea mai gravă manifestare a pericarditei bacteriene, caracterizată prin puroi grosier în pericard sau efuziune purulentă la microscop. Este o boală acută, fulminantă, cu febră la aproape toți pacienții. Durerea toracică este neobișnuită. Pericardita purulentă este întotdeauna fatală dacă nu este tratată. Rata mortalității la pacienții tratați este de 40%, iar decesul se datorează în principal tamponadei cardiace, toxicității sistemice, decompensării cardiace și constricției. Infecția tuberculoasă se poate prezenta sub formă de pericardită acută, tamponadă cardiacă, revărsare pericardică recidivantă silențioasă (adesea mare), pericardită efuzivă-constrictivă, simptome toxice cu febră persistentă și constricție acută, subacută sau cronică. Mortalitatea la pacienții netratați se apropie de 85%. Drenajul pericardic urgent, combinat cu terapie antibacteriană intravenoasă (de exemplu, vancomicină 1g de două ori pe zi, ceftriaxonă 1-2g de două ori pe zi și ciprofloxacină 400 mg/zi) este obligatoriu în pericardita purulentă. Irigarea cu urokinază sau streptokinază, cu ajutorul unor catetere mari, poate lichefia exsudatul purulent, dar este preferabil un drenaj chirurgical deschis. Tratamentul inițial al pericarditei tuberculoase trebuie să includă isoniazidă 300 mg/zi, rifampicină 600 mg/zi, pirazinamidă 15-30 mg/kg/zi și etambutol 15-25 mg/kg/zi. Prednisonul 1-2 mg/kg/zi se administrează timp de 5-7 zile și se reduce progresiv până la întrerupere în 6-8 săptămâni. Testarea sensibilității la medicamente este esențială. Pericardiectomia este rezervată efuziunilor recurente sau ridicării continue a presiunii venoase centrale după 4-6 săptămâni de tratament antituberculos și corticosteroidian.