Natura vulcanică a Campi Flegrei, sau Câmpurile Flegrae, era cunoscută încă din antichitate. Diferitele izvoare termale și fumarole erau o destinație de vacanță populară pentru romanii bogați, iar în anul 79 d.Hr. Muntele Vezuviu din apropiere a erupt, distrugând celebrul oraș Pompei. În 1539, o erupție vulcanică mai mică a format conul de 403 picioare înălțime al Monte Nuovo, noul munte.
Geologul victorian Charles Lyell a susținut în 1830 că o cameră de magmă aflată în adâncuri ar explica nu numai vulcanii activi, ci și un fenomen ciudat pe care l-a observat. Pe coloanele unei ruine romane, el a observat găuri de găurire în roci, făcute de moluște marine și găsite acum la 22 de picioare deasupra nivelului recent al mării. Singura explicație posibilă pentru Lyell era că o cameră magmatică mare, care se umplea periodic cu rocă topită, ar fi tras mai întâi coloanele sub nivelul mării, apoi, după un timp, ar fi împins solul în sus și ar fi ridicat din nou coloanele deasupra mării.
zonă roșie mai mare, la nord-vest de portul Pozzuoli. Hartă din SUESS, E. Das Antlitz der Erde (1892). Imagine în domeniul public. David Bressan
În anii 1950, 1970 și 1980 au fost înregistrate cutremure, urmate de o ridicare măsurabilă a solului. Astăzi știm că camera magmatică a Campi Flegrei se află la o adâncime de 1,8 mile sub nivelul solului. Modul exact în care magma provoacă mișcările observate ale solului nu este încă pe deplin înțeles. Modelul clasic susține că, pe măsură ce camera magmatică se umple, volumul mai mare împinge pur și simplu solul suprapus în sus. Un model alternativ sugerează că fluidele fierbinți din magmă încălzesc roca și o mare cantitate de apă subterană, care se găsește în subteranul Campi Flegrei. Pe măsură ce apa fierbinte posedă un volum mai mare, aceasta se dilată și solul este împins în sus.
În orice caz, simulările realizate de o echipă de cercetători de la University College London și de la Observatorul Vesuvius din Napoli și publicate sub titlul Progressive approach to eruption at Campi Flegrei caldera in southern Italy, au arătat că această ridicare periodică provoacă o acumulare de tensiuni în rocile de deasupra camerei magmatice, ceea ce face mai probabil ca magma să găsească o cale spre suprafață, crescând posibilitatea unei erupții. Alte activități vulcanice, cum ar fi gazele eliberate din subteran, au arătat deja că Câmpurile Flegrei sunt încă destul de active.
Din 2005, solul din jurul orașului Pozzuoli, situat aproape în centrul calderei Campi Flegrei (un crater vulcanic mare, parțial prăbușit), s-a înălțat cu 1,25 picioare. Ambele efecte nu sunt neobișnuite în zonă. Coloanele descrise de Lyell (și localizate, de asemenea, în Pozzuoli) arată că ridicarea a avut loc în mod repetat în ultimii 2.000 de ani, iar solul chiar s-a dezumflat din nou periodic. Cu toate acestea, noul model privind modul în care rocile, care acoperă camera magmatică, reacționează la fazele de ridicare a arătat un comportament neașteptat.
În timpul ridicării, rocile se deformează. Sub tensiune, rocile devin mai fragile, ceea ce face ca magma să rupă mai ușor rocile și să formeze o conductă vulcanică spre suprafață. Modelele geologice anterioare au presupus că, de îndată ce presiunea din camera magmatică scade, tensiunea din rocile suprapuse va scădea și ea. Cu toate acestea, noul model sugerează că tensiunile tind să se acumuleze constant în timp. Atunci când solul este ridicat, rocile se sparg, iar magma este injectată din camera magmatică aflată la mare adâncime în zonele mai puțin adânci ale Câmpurilor Felegrae. Magma, chiar dacă nu erupe la suprafață, se răcește și se solidifică în crevasele formate. Acest volum de rocă nou format tinde să mențină roca înconjurătoare sub presiune și tensiune. Cu fiecare fază de ridicare, rocile sunt expuse la forțe de tensiune mai mari, devenind de fiecare dată mai fragile și mai predispuse să se rupă.
Acest nou model de comportament al rocilor sub tensiune crescută de către mișcările magmei nu poate prezice o erupție specifică. Cu toate acestea, el sugerează că erupțiile vor avea loc mai probabil în viitor, deoarece rezistența rocilor tinde să scadă, încet, dar constant în timp. În loc de o singură ridicare mare, o serie de ridicări minore vor fi suficiente pentru a rupe rocile deja slăbite, provocând erupția unui nou vulcan.
Lasă un răspuns