Unele două referiri explicite din întregul Nou Testament la termenii „a lega și a dezlega” apar în Matei (dar vezi și Ioan 20:23). Prima referire apare atunci când Petru Îl identifică pe Isus ca fiind Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu (Matei 16:16). Ca cel dintâi între egali, Simon Petru este apoi binecuvântat, primind cheile Împărăției cerurilor, precum și autoritatea de a „lega și dezlega” (Matei 16:19). A doua referință apare ca parte a discursului comunității sau al Bisericii, unde, în contextul disciplinei bisericești, toți apostolii primesc autoritatea de a „lega și dezlega” (Matei 18:18). Din moment ce acești termeni nu apar nicăieri altundeva în Noul Testament, cum ar fi înțeles Petru și ceilalți apostoli acest lucru?

Evreii care trăiau în acea vreme înțelegeau termenii „a lega și a dezlega” în două moduri. Potrivit lui Edersheim (citat în Constable 2017:284; cf. Wiersbe 2007:49), aceste „două puteri – legislativă și judecătorească – care aparțineau biroului rabinic, Hristos le-a transferat acum, și asta nu în pretenția lor, ci în realitatea lor, apostolilor Săi.”

În sens legislativ, cuvântul „a lega” înseamnă „a interzice ceva”, iar cuvântul „a dezlega” înseamnă „a permite ceva” (cf. Toussaint 1980:206).

În sens juridic, „a lega” înseamnă „a pedepsi” și „a dezlega” înseamnă „a elibera de pedeapsă” (Fruchtenbaum 2005:9).

Este important să înțelegem rolul unic dat de Hristos apostolilor de a „lega și dezlega”. Hristos le-a dat lui Petru și celorlalți apostoli autoritatea de a lega și dezlega în mod legislativ (de a permite sau de a interzice). Sub îndrumarea și inspirația Duhului Sfânt, apostolii au exercitat această autoritate în epistolele, predicile și profețiile înregistrate în Noul Testament. Doar documentele care au avut aprobarea sau „sprijinul” apostolilor au fost incluse în Noul Testament. Rezultatul scrierilor inspirate ale Noului Testament este că avem Legea lui Hristos – fundamentul legislativ pentru credincioșii în Hristos care trăiesc sub Noul Legământ. Nu îndrăzniți să adăugați sau să scădeți din ea (cf. Apocalipsa 22:18-19).

Exemplul principal de legare și dezlegare legislativă se găsește în Fapte 15, unde apostolii, sub îndrumarea Duhului Sfânt, decid ce să permită și ce să interzică în privința credincioșilor neamuri în Hristos. Un alt exemplu: atunci când subliniază că este un apostol al Domnului Isus Hristos, Pavel le amintește cititorilor săi că tot ceea ce interzice pe pământ va fi fost interzis în ceruri, iar tot ceea ce permitea pe pământ va fi fost permis în ceruri.

În timp ce apostolii lui Hristos se aflau încă pe pământ, ei decideau, de asemenea, chestiuni juridice în Biserică, pe baza Vechiului Testament, a învățăturilor lui Hristos, a îndrumării Duhului Sfânt și a oricăror documente ale Noului Testament care fuseseră deja scrise. Un prim exemplu de legare și dezlegare judiciară se găsește în Faptele Apostolilor 5, când Petru, folosindu-se de autoritatea sa apostolică, îi „leagă” (adică: îi pedepsește) pe Anania și Safira pentru că i-au mințit pe Duhul Sfânt. Pavel „leagă” din punct de vedere judiciar în 1 Corinteni 5:1-13 și „dezleagă” din punct de vedere judiciar în 2 Corinteni 2:4-8.

După ce ultimul apostol (apostolul Ioan) a murit și, odată cu închiderea canonului Noului Testament, a fost pusă temelia legislativă. Autoritatea de a lega și dezlega a fost dată numai și numai apostolilor. După ce a fost zidită pe temelia apostolilor și a profeților, Iisus Hristos însuși fiind piatra unghiulară principală, a fost pusă temelia Bisericii, o dată pentru totdeauna (Efeseni 2:19-22) – o temelie se pune o singură dată, nu-i așa? Nu există niciun fel de temei scriptural pentru a susține că această autoritate apostolică a fost transmisă ulterior altora. Deși mulți se defilează ca atare, astăzi nu mai există apostoli – ultimul apostol (Ioan) a murit în urmă cu aproximativ 1 915 ani.

După ce fundația legislativă a fost pusă, cum ar trebui ca bisericile locale să decidă asupra problemelor judiciare? Disciplina bisericească este clar cerută (Matei 18:16-20) și, în acest domeniu, a lega ar însemna „a excomunica”, iar a dezlega ar însemna „a nu excomunica” (Fruchtenbaum 2005:10). Bisericile locale trebuie să aibă grijă să decidă chestiunile judiciare în conformitate cu Noul Testament și nu cu legi făcute de om sau reguli care nu se găsesc în Scriptură.

Unele două referiri explicite din Noul Testament la „a lega și a dezlega” apar în Matei 16:19 și 18:18. Doar din aceste contexte se poate începe să se cerceteze ce însemnau acești termeni pentru evreii care trăiau în acea vreme. Pornind de la un astfel de cadru de referință evreiesc, se poate concluziona că „mărturisirea lui Petru și răspunsul lui Yeshua au pregătit terenul pentru înființarea Bisericii și înregistrarea Scripturilor Noului Testament prin autoritatea apostolică” (Fruchtenbaum 2005:10).

.