Kendo este un sport care acordă o mare importanță etichetei. Un concurs de kendo începe cu schimbul de plecăciuni formale între concurenți și se încheie cu un alt schimb de politețe. Acest salut de curtoazie se numește rei în japoneză. Mișcarea exprimă dorința de victorie a unei persoane, respectul față de instructorii săi și recunoștința față de prietenii care se antrenează cu ea.

Persoanele care practică kendo (numite uneori kendoiști) sunt clasificate în funcție de abilități și de perioada de timp în care s-au dedicat acestui sport. Un începător este clasificat ca fiind al șaptelea kyu, sau grad. Există teste pe care trebuie să le treacă atunci când trece la rangul următor; după ce se îndreaptă spre al șaselea kyu, al cincilea kyu și tot drumul până la primul kyu, un kendoist trece într-o nouă serie: dan. Danul de început este cel mai mic dintre acestea, și este urmat de primul Dan, al doilea Dan și așa mai departe. Al zecelea Dan este cel mai înalt rang posibil în lumea kendo.


O lovitură la cap, sau la bărbați.

Într-o luptă reală, scopul este de a-ți lovi adversarul pe corp, dar nu oriunde. Există zone de lovire desemnate, iar concurentul trebuie să strige numele zonei de lovire atunci când face lovitura. Există trei zone de lovire: capul, trunchiul și antebrațul (men, do și, respectiv, kote, în japoneză). De fapt, există și o a patra zonă de lovire -tsuki, sau partea gâtului aflată sub protecția capului și a umerilor – dar aceasta este considerată periculoasă și nu este permisă pentru copiii până la vârsta școlii medii. În kendo, loviturile pe orice altă parte a corpului nu aduc puncte. Limita de timp a unui concurs este de cinci minute. Concurentul care este primul care înscrie două puncte este câștigătorul.


O lovitură la trunchi, sau do.


O lovitură la antebraț, sau kote.

Fotografii pe rândul din stânga (de sus): O lovitură la capul adversarului; o lovitură la trunchiul adversarului; o lovitură la brațul adversarului.

.