Despre carte

Introducere în investigația penală, procese, practici și gândire este un text didactic conceput pentru a ajuta studentul să își dezvolte propria hartă mentală structurată a proceselor, practicilor și gândirii pentru a conduce investigații penale.

Delimitând investigația penală în descriptori operaționali de răspuns tactic și răspuns strategic, folosind în același timp ilustrații ale abilităților de sarcină și ale abilităților de gândire, cititorul este ghidat în practici de gândire structurate. Folosind instrumentele grafice ale unei „Matrice de tranziție a răspunsului”, ale unei „Pâlnii de investigație” și ale „Instrumentului STAIR”, cititorului i se arată cum să își formeze propria hartă mentală a gândirii de investigație care poate fi ulterior articulată în sprijinul formării motivelor rezonabile de a crede.

Capitolul 1 prezintă investigația penală atât ca un proces de sarcină, cât și ca un proces de gândire. Acest capitol prezintă aceste concepte, reguli și procese cu scopul de a oferi instrumente practice pentru a asigura succesul proceselor și practicilor de investigare. Cel mai important, această carte îl informează pe cititor cum să abordeze procesul de investigare folosind „gândirea investigativă.”

Capitolul 2 ilustrează investigația prin stabilirea unei înțelegeri a forumului operațional în care aceasta are loc. Acest forum este sistemul de justiție penală și, în special, sistemul judiciar. Procesul de investigare există în cadrul normelor legale statutare, inclusiv al Cartei canadiene a drepturilor și libertăților, și al hotărârilor jurisprudențiale pronunțate de instanțe. Având în vedere existența acestor condiții, obligații și norme jurisprudențiale, există mulți termeni și concepte pe care un investigator trebuie să le înțeleagă pentru a funcționa în mod adecvat și eficient în cadrul sistemului de justiție penală. Scopul acestui capitol este de a prezenta unii dintre parametrii și conceptele juridice de bază ale justiției penale în cadrul cărora se desfășoară procesul de investigare penală.

Capitolul 3 descrie funcțiile și termenii de „probe”, în ceea ce privește ancheta. Acesta vorbește despre o gamă largă de surse de informații care ar putea, în cele din urmă, să informeze instanța de judecată pentru a dovedi sau infirma punctele în discuție în fața judecătorului de fond. Sursele de probe pot include orice, de la observațiile martorilor până la examinarea și analiza obiectelor fizice. Ele pot include chiar și relațiile spațiale dintre persoane, locuri și obiecte în cadrul cronologiei evenimentelor. Din diferitele forme de probe, instanța poate trage deducții și poate ajunge la concluzii pentru a determina dacă o acuzație a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Considerând natura critică a probelor în cadrul sistemului judiciar, există o mare varietate de definiții și protocoale care au evoluat pentru a direcționa modul în care probele sunt definite pentru a fi luate în considerare de către instanță. În acest capitol, analizăm unele dintre definițiile și protocoalele cheie pe care un investigator ar trebui să le înțeleagă pentru a desfășura procesul de investigare.

Capitolul 4 descompune investigația în etape logice, stabilind o progresie care poate fi urmată și repetată pentru a ajunge la rezultatele dorite. Procesul de investigare poate fi explicat și învățat în mod eficient în acest mod. În acest capitol, cititorul este introdus în diverse aspecte din progresie care se referă la procesul de investigare.

Capitolul 5 examinează procesele operaționale ale investigației. În acest capitol sunt prezentate cele trei mari erori de investigare, împreună cu ilustrații grafice ale „Pâlniei de investigare” și ale „Instrumentului S T A I I R” pentru a ilustra modul în care fiecare dintre aceste concepte în progresia de investigare.

Capitolul 6 oferă cititorului posibilitatea de a lucra prin intermediul unor scenarii de investigare folosind Instrumentul S T A I I R. Aceste scenarii demonstrează conștientizarea investigației necesară pentru a trece de la răspunsul tactic de investigație la răspunsul strategic de investigație. Odată ajuns în modul de răspuns strategic, cititorul este provocat să exerseze aplicarea dezvoltării teoriei pentru a efectua analiza probelor și a informațiilor în vederea creării unui plan de investigație.

Acest capitol prezintă două scenarii de investigație, fiecare dintre ele fiind conceput pentru a ilustra diferite etape ale instrumentului S T A I R, permițându-i studentului să recunoască atât răspunsurile de investigație tactice și strategice, cât și implicațiile tranziției de la răspunsul tactic la cel strategic.

Capitolul 7 ilustrează practicile de investigație ale gestionării martorilor. Declarațiile martorilor îl vor ajuta pe investigator să formeze motive rezonabile pentru a formula o acuzație și vor ajuta instanța de judecată să ajungă la o decizie conform căreia acuzația împotriva unei persoane acuzate a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Este important ca un investigator să înțeleagă aceste practici, deoarece acestea îi permit investigatorului să evalueze martorii și să colecteze probe de martori care vor fi acceptabile pentru instanțe.

Capitolul 8 descrie abilitățile de gestionare a locului faptei. Aceste abilități reprezintă o componentă extrem de importantă a sarcinii de investigare, deoarece probele care provin de la locul infracțiunii vor oferi o imagine a evenimentelor pe care instanța o va lua în considerare în deliberările sale. Această imagine va fi compusă din mărturiile martorilor, fotografiile de la locul faptei, probele fizice și analiza acestor probe, împreună cu analiza locului faptei în sine. Din acest capitol, cititorul va învăța procesele și protocoalele de lucru pentru mai multe aspecte importante în gestionarea locului faptei.

Capitolul 9 examinează tehnicile de interogare, interogare și interogare pe care poliția le folosește pentru a se ajuta în investigații. Instanțele de judecată se așteaptă ca poliția să exercite standarde înalte folosind practici care să se concentreze pe drepturile persoanei acuzate și să reducă la minimum orice angoasă fizică sau psihică care ar putea provoca o mărturisire falsă. Pentru a răspunde acestor așteptări, provocările legate de interogatoriul și interogatoriul suspecților pot fi complexe, iar multe agenții de poliție dispun de interogatori instruiți și de operatori de poligraf care se ocupă de interogarea suspecților pentru cauzele penale majore. Dar nu orice investigație se califică drept un caz major, iar anchetatorii de poliție din prima linie sunt provocați să își asume zilnic sarcinile de intervievare, interogare și interogare a posibililor suspecți. Provocarea pentru poliție constă în faptul că interogarea unui suspect și mărturisirea ulterioară pot fi compromise de practici defectuoase de intervievare, interogare sau interogare. Înțelegerea proceselor corecte și a parametrilor legali poate face diferența între a avea sau nu o mărturisire a unui suspect acceptată ca probă de către instanță.

Capitolul 10 examinează diferite științe criminalistice și aplicarea științelor criminalistice ca instrumente practice pentru a ajuta poliția în desfășurarea investigațiilor. Așa cum am menționat în capitolul 1, nu este necesar ca un investigator să fie expert în oricare dintre științele criminalistice; cu toate acestea, este important să aibă o înțelegere solidă a instrumentelor criminalistice pentru a apela la experții corespunzători pentru a desfășura instrumentele corecte atunci când este necesar.

Capitolul 11 rezumă obiectivele de învățare ale acestui text și sugerează subiecte de învățare în domeniul investigațiilor pentru cititorul care va continua. Multe subiecte referitoare la practicile de investigare nu au fost abordate aici ca parte a cerințelor de cunoștințe de bază pentru un nou investigator. Aceste subiecte includ: