Probele de înot de la Jocurile Commonwealth-ului de la Glasgow sunt printre primele din program. Australia și Marea Britanie tind să se descurce destul de bine în probele de înot – la fel ca și Canada – așa că este o ocazie excelentă de a învăța câte ceva despre atât de importantul start al plonjonului de înot, în timp ce îi urmărim pe înotătorii noștri în competiție.
Primul start al plonjonului de înot este foarte legat de performanța generală în timpul competiției. De fapt, startul poate contribui undeva între 0,8-26,1% din timpul total al cursei, în funcție de distanța cursei.
Evident, este important ca înotătorii de elită să își însușească bine plonjonul.
Primul start al plonjonului de înot este definit ca fiind timpul scurs de la semnalul de start (pistolul sau semnalul sonor) până la momentul în care centrul capului înotătorului ajunge la 15 m în bazin. Înotătorii de elită pot efectua, de obicei, un start între 5,5 și 8s.
Startul de înot este împărțit în trei faze:
- pe bloc
- saltul
- sub apă.
Contribuția procentuală medie pentru fiecare fază a startului pentru înotătorii de elită este de 11% (0,74s) petrecută în faza on-block, 5% (0,30s) în faza de zbor, 56% (3,69s) în faza subacvatică și 28% (1,81s) înot liber.
Faza on-block: Timpul de la semnalul de start până la momentul în care degetul de la picior al înotătorului părăsește blocul.
Faza de zbor: Timpul dintre momentul în care vârful înotătorului părăsește blocul și momentul în care înotătorul intră în apă.
Fază subacvatică: Timpul dintre momentul în care înotătorul intră în apă și momentul în care capul înotătorului sparge suprafața apei.
Faza subacvatică este cea mai lungă a unui start de înot – poate reprezenta 95% din variația timpului de start – și este cea mai decisivă în determinarea performanței globale eficiente a startului, deoarece este momentul în care înotătorul se deplasează cel mai rapid prin apă.
Atunci, ce face ca plonjonul să fie perfect?
Este important să ne amintim că cel mai rapid start nu este întotdeauna cel care intră primul în apă. Cele mai rapide porniri sunt cele care pot menține cea mai mare viteză pentru cel mai mult timp după ce intră în apă.
Înainte de a intra în apă, un înotător trebuie să învețe să maximizeze viteza orizontală de decolare, reducând în același timp timpul de reacție, dar dacă un înotător nu optimizează faza subacvatică, creșterea vitezei orizontale de decolare nu va fi avantajoasă pentru performanța startului.
Există o serie de factori care afectează înotătorul după ce intră în apă și care determină cât de multă viteză este menținută în timpul fazei subacvatice și, în schimb, rezultatul general al startului. Aceștia includ:
- să fie cât mai aerodinamic posibil
- începerea înotului ondulatoriu subacvatic (lovitură de delfin) după aproximativ 6m
- generarea loviturii de propulsie folosind doar picioarele și picioarele în timpul fazei de lovitură subacvatică.
Înotătorul poate, de asemenea, să varieze adâncimea la care înoată, deși acest lucru va afecta cantitatea de rezistență care acționează asupra înotătorului și poate afecta traiectoria fazei subacvatice. În mod specific, momentul primei lovituri de picior a înotătorului, adâncimea maximă a acestuia și traiectoria subacvatică utilizată vor avea cea mai mare influență asupra performanței generale de start.
Dacă adâncimea maximă a înotătorului este prea mare, acesta va petrece mai mult timp călătorind în sus spre suprafață, iar dacă adâncimea maximă a înotătorului este prea mică, acesta se va confrunta cu forțe de rezistență mai mari care acționează asupra sa.
În mod similar, începerea prea devreme a primei lovituri de picior va crește rezistența la înaintare care acționează asupra înotătorului.
Traiectoria subacvatică ideală
Prin intermediul mai multor studii de cercetare au fost detaliate în figura de mai sus o serie de orientări teoretice pentru traiectoria subacvatică ideală, dar traiectoria subacvatică optimă va depinde și de caracteristicile antropometrice ale fiecărui înotător în parte și de capacitatea de lovire subacvatică.
Prin utilizarea acestor recomandări înotătorii sunt capabili să adopte traiectoria subacvatică ideală care va reduce cantitatea de rezistență care acționează în direcția opusă pentru a-l încetini pe înotător.
Ca urmare, ei vor fi capabili să mențină o viteză mai mare pentru mai mult timp și să se pregătească pentru performanțe mai bune la start.
Lasă un răspuns