Ascultă

În toată istoria nu există un eveniment încărcat de semnificații mai profunde și de mai mare importanță pentru rasa umană decât învierea lui Isus. Pe ea se sprijină credința creștină, căci „dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este propovăduirea noastră și zadarnică este și credința voastră” (1 Cor. 15:14). Apostolul Pavel afirmă că Isus Hristos a fost „declarat Fiul luiDumnezeu cu putere, după duhul sfințeniei, prin învierea din morți” (Rom. 1:4).

Scrisoarea afirmă că un înger a declarat femeilor care veniseră la mormânt: „Nu este aici, căci a înviat, așa cum a spus.”

Când a trecut Sabatul, foarte devreme în dimineața primei zile a săptămânii, aceste femei au venit să ungă trupul lui Isus, pe care Îl iubeau foarte mult. În starea lor deznădăjduită, nu se așteptau să-L mai vadă vreodată, dar pentru ceea ce era El pentru ele, aveau să-L iubească mereu.

Aceste cuvinte de mângâiere ale îngerului fuseseră uitate de ele, dar, pe măsură ce ascultau, li s-a trezit memoria și au părăsit scena bucurându-se de vestea cea bună că „a înviat, așa cum a spus”, „și a alergat să aducă vestea ucenicilor Săi”. Ei nu mai erau îndurerați de moartea Domnului lor. O nouă zi răsărise pentru ele și pentru lume.

Aceste femei îndurerate nu erau pregătite să privească mormântul deschis sau să audă vocile mesagerilor cerești. Inima lor era pusă pe cinstirea Domnului lor prin ungerea trupului Său cu mirodenii dulci pe care le pregătiseră. În timp ce se apropiau de mormânt, „au zis între ele: „Cine ne va rostogoli piatra de la ușa acestui mormânt?” Dar, spre surprinderea lor, piatra fusese rostogolită și mormântul era gol. Vocea unui înger le-a liniștit temerile și le-a bucurat inimile. El a spus: „De ce căutați pe cel viu printre cei morți?El nu este aici, ci a înviat; aduceți-vă aminte cum v-a vorbit când era încă în Galileea, zicând: „Fiul omului trebuie să fie dat în mâinile unor oameni păcătoși, să fie răstignit și a treia zi să învie” (Luca24:5-7).

Maria Magdalena, care fusese prima la mormânt și care era singură,a fost surprinsă de mormântul deschis și gol. Tensiunea emoțională a durerii ei a cedat, iar ea s-a întors în grabă și i-a găsit pe Petru și pe Ioan,spunând: „L-au luat pe Domnul din mormânt și nu știm unde L-au pus”. Imediat acești doi ucenici s-au grăbit spre mormânt, iar Maria i-a urmat. În timp ce ei se îndoiau de relatarea pe care le-o adusese Maria, Scriptura spune că, atunci când Ioan a intrat în mormânt și a observat modul ordonat în care erau așezate hainele de mormânt, „a văzut și a crezut. Căci ei nu știau încă Scriptura, că trebuie să învie din morți” (Ioan 20:8, 9). Această aranjare ordonată a hainelor de mormânt era o mărturie mută că „a înviat.”

În timp ce Petru și Ioan au părăsit mormântul și s-au întors în oraș,Maria a rămas în urmă plângând, stând cu fața la mormântul gol. Ea se gândea că Isus, care adusese vindecare și fericire sufletului ei sărac și mângâiere în viața ei zbuciumată când alții o priveau cu dispreț, acum nu mai era. Mormintele ne sunt dragi pentru ceea ce conțin, dar aici este un mormânt gol. Maria a zăbovit în umbră la piciorul crucii, iar acum, în fața mormântului gol, ea așteaptă, iar prin așteptare este răsplătită. Profetul Isaia ne spune: „Cei ce așteaptă pe Domnul își vor înnoi puterile, se vor înălța cu aripi ca de vultur, vor alerga și nu vor obosi, vor umbla și nu vor slăbi” (Isaia 40:31). Întotdeauna merită să aștepți pe Domnul.

Prin ceața lacrimilor ei, Maria s-a aplecat și a privit în mormânt „și a văzut doi îngeri îmbrăcați în alb șezând, unul la căpătâi, iar celălalt la picioare, unde fusese așezat trupul lui Isus. Și ei îi spun: „Femeie, de ce plângi? Ea le spune: Pentru că au luat pe Domnul meu și nu știu unde L-au pus” (Ioan 20:12, 13). Inima ei era frântă. Cu Hristos răpus, nu mai era loc pentru credință. Sufletul ei era descurajat până la rupere. Era în inima ei o foame de prezența trupească a lui Hristos, chiar dacă El era mort. Ea nu era în dispoziția de a discuta despre durerea ei profundă cu acești doi străini.

„Atunci ea s-a îndepărtat, chiar și de îngeri”, spune stiloul de inspirație, „gândindu-se că trebuie să găsească pe cineva care să-i spunăce se făcuse cu trupul lui Isus. O altă voce i s-a adresat: „Femeie, de ce plângi, pe cine cauți?”. Prin ochii umbriți de lacrimi, Maria a văzut forma unui bărbat și, crezând că era grădinarul, a spus: „Domnule, dacă L-ai dus de aici, spune-mi unde L-ai pus și eu Îl voi lua”. Dacă mormântul acestui om bogat a fost considerat un loc de înmormântare prea onorabil pentru Isus, ea însăși îi va oferi un loc. Era un mormânt pe care însăși vocea lui Hristos îl lăsase liber, mormântul în care zăcuse Lazăr. Nu ar putea ea să găsească acolo un loc de înmormântare pentru Domnul ei? Simțea că a avea grijă de prețiosul Său trup crucificat ar fi o mare mângâiere pentru ea în durerea ei.

Răsplata lui Maria pentru așteptare

„Dar acum, cu glasul Său familiar, Isus i-a spus: ‘Maria’. Acum ea a știut că nu era un străin cel care i se adresa și, întorcându-se, L-a văzut înaintea ei pe Hristos cel viu. În bucuria ei a uitat că El fusese răstignit. Sărind spre El, ca și cum ar fi vrut să-I îmbrățișeze picioarele, ea a spus: „Rabboni”. Dar Hristos Și-a ridicat mâna, zicând: „Nu Mă reține, căci încă nu M-am înălțat la Tatăl Meu; ci du-te la frații Mei și spune-le: Mă înalț la Tatăl Meu și la Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu și la Dumnezeul vostru”. Și Maria s-a dus la ucenici cu acest mesaj de bucurie.” – The Desire of Ages, p. 790.

Maria părăsește scena cu tristețea ei transformată în bucurie și cu spiritul ei înviorat, pentru că acum știe că „El a înviat”. Îi auzise vocea Lui familiară și Îl văzuse cu ochii ei.

Cristos Își făcuse prima apariție personală în fața ei după învierea Sa și transformase acea zi în cea mai glorioasă experiență a vieții ei. Aceasta fusese pentru ea o zi desuspansiune și surpriză – o zi în care trecuse de la o înfrângere totală la o victorie de neînțeles. Nimic nu mai conta acum, pentru că ea știa că „a înviat, așa cum a spus”, pentru că „ea Îl văzuse pe Domnul.”

Cu trei zile înainte, Maria Îl urmase pe Isus până în vârful unui deal sumbru și sterp numit Golgota. La ora nouă dimineața ea fusese martoră la răstignirea Lui. Ea a auzit batjocura mulțimii furioase și răspunsul plin de har al Domnului ei binecuvântat, spunând: „Tată, iartă-i, căci nu știu ce fac” (Luca 23:34). Ea a fost acolo când a venit moartea, când soarele și-a ascuns fața, când un cutremur a zguduit pământul,iar mormintele sfinților s-au deschis.

Cuvântul a privit ora cea mai întunecată a pământului și pământul a fost martor la cea mai rușinoasă scenă. Lumea își petrecuse cel mai oribil sfârșit de săptămână.Urmașii lui Hristos au rămas fără speranță pentru că nu au reușit să înțeleagă tot ceea ce profeții au spus despre Învierea Sa. În Sabatul de după moartea Sa, preoții erau neliniștiți, deoarece căutau să îndeplinească ritualul lor obișnuit. Vălul sfâșiat al Templului îi umplea de groază, deoarece Locul Preasfânt era expus – un loc la care nici o ființă umană nu trebuia să se uite, cu excepția marelui preot, care intra o dată pe an.

Dar Maria Îl văzuse pe Domnul. Noaptea ei de disperare se schimbase în lumina soarelui acelei dimineți de înviere, iar ea s-a grăbit să le dea vestea cea bună ucenicilor.

Îngerul spusese: „A înviat; nu este aici. . . . Dar mergeți, spuneți ucenicilor Săi și lui Petru că merge înaintea voastră înGalileea; acolo Îl veți vedea, așa cum v-a spus” (Marcu 16:6, 7).

Cristos fusese părăsit de toți ucenicii Săi, dar în această dimineață de înviere El i-a asigurat de dragostea Sa permanentă. Din stiloul deinspirație citim: „Spuneți-le ucenicilor Săi și lui Petru”, au spus îngerii.” De la moartea lui Hristos, Petru fusese doborât de remușcări. Negarea lui rușinoasă a Domnului și privirea de dragoste și de mâhnire a Mântuitorului erau mereu înaintea lui. Dintre toți ucenicii, el suferise cel mai amarnic. Lui i se dă asigurarea că pocăința lui este acceptată și că păcatul îi este iertat. El este menționat pe nume.” – Ibidem, p. 793.

Învierea a contribuit la pregătirea lui Petru pentru experiența de la Cincizecime. Prin însărcinarea sa, el va deveni un martor viu al lui Hristos și va fi cunoscut pentru curajul, loialitatea și fidelitatea sa.

Ce înseamnă și ce nu înseamnă învierea

Învierea înseamnă mai mult decât purtarea de haine noi și etalarea de flori frumoase de Paște. Înseamnă mai mult decât iepurașii obișnuiți de Paște sau ouăle colorate de Paște. Înseamnă mai mult decât fluturatul ramurilor de palmier sau cântatul „Osana în cele mai înalte”. Învierea înseamnă că Cuvântul lui Dumnezeu este adevărat. Eaconfirmă credința noastră în povestea nașterii lui Hristos, în miracolele din viața Sa, în slujirea Sa miraculoasă, în darul Duhului Sfânt și în promisiunea revenirii Sale.

Învierea a confirmat faptul că Isus este Fiul lui Dumnezeu. Învierea Sa a însemnat pentru lume pentru toate timpurile că El a învins moartea. Când Și-a predat viața pe cruce și a spus: „S-a terminat”, El a învins moartea – moartea a murit. Toți credincioșii vor auzi vocea Lui spunând: … „Eu sunt Cel care trăiesc și am fost mort și, iată, sunt viu în veci, Amin; și am cheile iadului și ale morții” (Apoc. 1:18).

El a devenit modelul pentru toți cei care Îl vor revendica ca Mântuitor al lor în iertare. Moartea nu trebuie să aibă nici o teamă pentru ei; nici mormântul nu-i poate reține pentru totdeauna. „Dar acum Hristos a înviat din morți și a devenit cel dintâi rod al celor adormiți” (1 Cor. 15:20).Aceasta este o promisiune pentru poporul Său că toți cei care adorm în El se vor trezi în asemănarea Lui. „O, moarte, unde este înțepătura ta? O, mormânt, unde este biruința ta?” (versetul 55).

Învierea înseamnă că Isus devine Hristosul și Domnul universal, veșnic prezent, și că El va fi cu urmașii Săi întotdeauna, chiar până la sfârșitul veacurilor.

Cele mai glorioase dintre toate cuvintele

Ce cuvinte minunate! Cele mai glorioase cuvinte din toată creștinătatea suntcuvintele: „El nu este aici: … a înviat”. Unui important om de afaceri creștin i-a spus un chinez că multe dintre învățăturile lui Isusse regăsesc la Confucius. „Da”, a răspuns omul de afaceri, „dar Confucius este mort și va rămâne în mormânt până când vocea lui Isus îl va chema să iasă.” Buddha are un mare număr de adepți, dar și el este mort.Mulțumim lui Dumnezeu că slujim unui Mântuitor înviat, unui Hristos viu, unul care a făcutcompletă răscumpărarea noastră și ne-a dat asigurarea vieții veșnice.Urmașii lui Hristos pot spune: „Știu că Răscumpărătorul meu trăiește și că va sta în ziua de apoi pe pământ” (Iov 19:25).

Mulțumim lui Dumnezeu pentru caracterul divin pe care învierea îl dă credinței noastre și speranțelor noastre. Pentru că El trăiește, vom trăi și noi.

Cristos Și-a sprijinit pretențiile pe înviere. „Isus le-a răspuns și le-a zis: „Distrugeți templul acesta și în trei zile îl voi ridica. Atunci iudeii au zis: „Patruzeci și șase de ani a fost acest templu în construcție și îl vei ridica în trei zile? Dar El vorbea despre templul trupului Său. De aceea, după ce a înviat din morți, ucenicii Lui și-au adus aminte că El le spusese aceasta; și au crezut în Scriptură și în cuvântul pe care-l spusese Isus” (Ioan 2:19-22). Nimeni nu trebuie să permită niciodată ca nici măcar durerea unei întristări copleșitoare să îl facă să uite Cuvântul lui Dumnezeu.

Astăzi, Hristos nu este doar Mântuitorul nostru înviat, ci și Domnul nostru înălțat, iar El este acum așezat la dreapta Tatălui ca Mare Preot al nostru. El a plecat de la noi pentru a putea veni mai aproape de noi. El a purtat umanitatea noastră în prezența Tatălui. Ni se spune: „Luând natura noastră, Mântuitorul S-a legat de umanitate printr-o legătură care nu va fi niciodată ruptă.” – Ibidem, p. 25.

Înainte de înviere au fost Grădina Ghetsimani și Calvarul. Și noi, de asemenea, trebuie să trecem prin Ghetsimaniul nostru și să experimentăm umbrele adânci ale Calvarului dacă vrem să ne bucurăm de Hristosul lăuntric al Paștelui. „Ca să-L cunosc pe El, și puterea învierii Sale, și părtășia suferințelor Sale, făcându-mă asemenea morții Sale, dacă prin orice mijloc aș putea ajunge la învierea morților” (Fil. 3:10, 11).

Primarul preot sub lege nu numai că omora jertfa, dar ducea sângele înăuntrul perdelei. Prin învierea și înălțarea Sa, Hristos dovedește că S-a oferit pe Sine Însuși ca jertfă pentru păcatele noastre și a intrat în ceruri cu propriul Său sânge și trăiește veșnic pentru a face mijlocire pentru noi. El „ne-a născut din nou la o nădejde vie prin învierea lui Isus Hristos din morți” (1 Petru 1:3).

Porțile care s-au deschis pentru a-l primi pe Regele Gloriei înapoi în ceruri s-au deschis pentru coborârea Duhului Sfânt peste poporul Său care aștepta, pentru ca aceștia să meargă în toată lumea și să propovăduiască cu putere „că Dumnezeu a făcut pe același Isus, pe care voi L-ați răstignit, Domn și Hristos” (Faptele Apostolilor 2:36).

Aceste porți se vor deschide din nou când „împărățiile acestei lumi vor deveni împărățiile Domnului nostru și ale Hristosului Său” (Apoc. 11: 15). Atunci se va auzi corul Aleluia cu mesajul său triumfător de Paște: „Aleluia, căci Domnul Dumnezeu atotputernic domnește” (Apoc. 19:6).

.