Acum vom examina dualismul. Este prima dintre opțiunile privind problema minte-corp. Este cea mai populară concepție, apare ca fiind cel mai evident răspuns la problemă și este sursa problemei, toate în același timp!
dualism, interacționist cartezian – Concepție conform căreia: (1) mentalul și materialul cuprind două clase diferite de substanță și; (2) ambele pot avea efecte cauzale una asupra celeilalte.
Platon
Platon credea că sufletul ar putea și ar exista în afara corpului și ar exista după moartea corpului. El a oferit o „dovadă” pentru această poziție și a fost primul care a făcut acest lucru în scris despre care avem vreo dovadă. El a oferit mai multe dovezi sau argumente diferite, dintre care niciunul nu este convingător astăzi. Ele sunt considerate a fi argumente specioase sau teribil de defectuoase și neconvingătoare. El susținea că oamenii sunt compuși din trupuri și suflete, dar că sufletul este mai important și nemuritor. Argumentele sale au folosit premise pe care astăzi le punem la îndoială. De exemplu, Platon credea că poate concluziona că sufletul poate exista independent de corp, deoarece acesta acționează independent de corp atunci când se angajează în gândire pură. Acest lucru nu mai este acceptat ca fiind adevărat, deoarece astăzi este la fel de evident că, fără un creier fizic, gândirea pare puțin probabil să apară. Platon credea că singura modalitate de a explica modul în care oamenii ajung să cunoască lucruri este că ei își amintesc cunoștințele implantate în sufletele lor atunci când sufletele se aflau pe tărâmul gândirii pure și al formelor eterne înainte de a intra în corp, după care au uitat pe măsură ce au devenit confuzi din cauza emoțiilor și sentimentelor fizice și a experiențelor limitate prin intermediul simțurilor. Acest lucru nu mai este acceptat ca fiind cea mai bună explicație a modului în care oamenii ajung să aibă cunoștințe. Cu toate acestea, lui Platon i se atribuie meritul de a fi fost primul om care a încercat să prezinte un fel de dovadă că oamenii au suflet, că au supraviețuit morții corpului și că sunt nemuritori. El a oferit aceste argumente în Dialogul pe care l-a scris intitulat Phaedo
Descartes
credea, de asemenea, că sufletul exista înainte și separat de corp (veziMeditația a II-a din Meditațiile asupra filosofiei prime ) și că, prin urmare, era nemuritor. În viziunea sa, întreaga realitate era formată din două substanțe foarte diferite: materia sau fizicul și spiritul sau non-fizicul. Fizicul era ceea ce ar fi fost extins în timp și spațiu, iar non-fizicul nu ar fi fost caracterizat astfel. Pentru Descartes, sufletul unui om există înainte de corp și separat de acesta. Dovezile sale au constat în argumentări care au fost serios criticate și respinse. El a crezut că dacă ar putea demonstra într-o formă sau alta că oamenii pot dovedi că există fără a dovedi mai întâi că au corpuri fizice, atunci acest lucru ar dovedi că nu au nevoie de un corp fizic pentru a exista. El a crezut că faimoasa sa afirmație „Gândesc, deci exist” a stabilit nu doar că există, ci și că există fără corp, ca „ființă gânditoare”. Un „lucru care gândește” este un lucru care gândește și prin aceasta ar fi incluse: imaginarea, conceperea, speranța, visarea, dorința, teama, conjecturarea, raționamentul, amintirea și multe altele. Pentru el, un „lucru care gândește” nu are nevoie de părți fizice pentru a face ceea ce face. Știința modernă a stabilit că nu există nici o dovadă de oameni care să nu aibă un corp fizic și creierul său. Nu există nicio dovadă că gândirea este posibilă fără un creier. Există multe dovezi că ceea ce a fost asociat cu „lucrul care gândește” al lui Descartes este acum explicat exclusiv în termeni de creier și de modul în care creierul este structurat fizic și de funcționarea acestuia.
(NOTĂ: Trebuie să citiți numai acele materiale legate care sunt precedate de cuvântul cu majusculă READ.)
READWikipedia despre acest dualism
Variații asupra dualismului
A. Interacționismul – mințile și corpurile există și interacționează într-un fel
B. Epifenomenalismul – corpul acționează asupra minții, dar mințile NU acționează asupra corpurilor
C. Teoria aspectului dublu – există o substanță cu două aspecte (minte/corp)
D. Paralelismul – mințile și corpurile există în dimensiuni separate și sunt coordonate
i. Armonie prestabilită – mințile și corpurile sunt puse în mișcare și coordonate încă de la începutul timpului de către o divinitate care creează universul
ii. Ocazionalismul – cu ocazia unei decizii luate de minte, corpul este pus în mișcare de creator (divinitate) pentru a face ceea ce mintea a decis să pună corpul să facă.
A. Interacționismul: istorie și critici
De la René Descartes la William James
de Robert H. Wozniak
CITEȘTE:
I. RENÉ DESCARTES ȘI MOȘTENIREA DUALISMULUI MINTE/CORPIEȚE
1. René Descartes
2. Secolul al XVII-lea: Reacția la dualismul dintre minte și corp
3. Secolul al XVIII-lea: Mintea, materia și monismul
4. Secolul al XIX-lea: Mintea și creierul
5. Minte, creier și adaptare: localizarea funcției cerebrale
6. Trance și traumă: Tulburările nervoase funcționale și subconștientul
II. ÎNĂLȚAREA PSIHOLOGIEI EXPERIMENTALE
7. Secolele al XVII-lea și al XVIII-lea: Epistemologia minții
8. Secolul al XIX-lea: Epistemologia sistemului nervos
9. Mintea, creierul și psihologia experimentală a conștiinței
III. PSIHOLOGIA ÎN AMERICA
1. PSIHOLOGIA ÎN AMERICA. Minte, corp și cultură: Psihologia americană înainte de William James
2. Psihologia americană înainte de William James
3. Psihologia americană. Conștiința biologică și experiența transcendentului: William James și psihologia funcțională americană De Eugene Taylor, Școala de Medicină a Universității Harvard
Definiții ale DUALISMULUI
CITEȘTEDICȚIONAR DE FILOZOFIE despre Dualism
1.Entitățile non-fizice nu au proprietăți spațiale, deci nu este nevoie să le localizăm în spațiul fizic. Astfel de entități au propriile lor legi metafizice pe care trebuie să le urmeze. Dumnezeu. Mintea, spiritul, sufletele, toate operează în cadrul acestui tărâm.
Obiecție: Care sunt aceste legi și cum explică ele rezultatele din universul fizic?
2. Dualiștii susțin că:
a. substanțele nu au nevoie să fie similare pentru a interacționa. b.Există, de asemenea, numeroase dovezi că ele interacționează.
Obiecții: a) Dualiștii au fost cei care au stabilit că cele două substanțe sunt atât de diferite încât nu pot interacționa. Sursa problemei o constituie distincțiile dualiste ale celor două substanțe diferite!
b) dovezile de interacțiune ar putea fi explicate doar în termeni de acțiuni ale creierului! Evidența faptului că cineva provoacă mișcarea propriului corp printr-un act al minții nu este atât de evidentă pe cât pare.
3.Mintea poate să nu adauge energie unui sistem închis, ea poate fi o simplă redirecționare a energiei deja prezente.
Obiecție: Cum influențează mintea redirecționarea dacă mintea nu este ea însăși alcătuită din energie sau materie?
4.Dualiștii susțin că există un motiv convingător pentru a susține că există două substanțe și nu doar una. Ei susțin că este necesar pentru a explica toate fenomenele experienței umane, inclusiv conștiința.
Obiecție: Moniștii susțin că nu este deloc necesar și că ei au o explicație satisfăcătoare pentru astfel de fenomene.
Veziți aceste două VIDEO de pe QualiaSoup despre Dualismul de substanță – o bună prezentare filozofică a ideii și a problemelor legate de ea.
Dualismul de substanță Pt 1: (10:45)
Dualismul de substanță Pt 2: (10:48)
Celelalte variante
la Dualismul minte-corp
Iată câteva dintre răspunsurile dualiștilor la aceste puncte și obiecțiile sau criticile la adresa lor.
A. Interacționismul – mințile și corpurile există și interacționează într-un fel (tratat mai sus)
B. Epifenomenalismul – corpul acționează asupra minții, dar mințile NU acționează asupra corpurilor
Teoria lui William James (tratată mai sus)
C. Teoria aspectului dublu – există o substanță cu două aspecte (minte/corp)
Teoria lui Spinoza criticată ca fiind echivalentă cu interacționismul
Obiecție: Cele două aspecte ale unei singure substanțe sunt fie iluzorii, fie, dacă sunt reale, atunci se pune din nou problema dualismului cu privire la modul în care acestea trebuie să interacționeze.
D. Paralelismul – mințile și corpurile există în dimensiuni separate și sunt coordonate
i. ARMONIE PRE-INSTABILITĂ – mințile și corpurile sunt puse în mișcare și coordonate de la începutul timpului de către o divinitate care creează universul.
Obiecție: Această teorie contestă serios noțiunile de libertate umană.
ii. OCASIONALISMUL
– cu ocazia luării unei decizii de către minte, corpul este pus în mișcare de către creator (divinitate) pentru a face ceea ce mintea a decis să pună corpul să facă.
Atunci când o persoană dorește să miște un deget, aceasta servește drept ocazie pentru ca Dumnezeu să miște degetul; când un obiect apare brusc în câmpul vizual al unei persoane, aceasta servește drept ocazie pentru ca Dumnezeu să producă o percepție vizuală în mintea persoanei respective.
Obiecție: Această teorie l-ar face pe Dumnezeu complice la orice act rău.
Fiecare încercare de a apăra dualismul dintre MINTE și CORP se lovește de obiecții.
Dacă doriți să adoptați poziția dualistă conform căreia avem atât o minte fizică, cât și una non-fizică, această poziție trebuie să fie apărată cu raționamente și dovezi și nu doar făcută să se bazeze pe afirmații bazate pe credință. În filosofie trebuie susținută prin raționament și dovezi. Trebuie să existe atât expunerea problemei cu afirmația dualistă, cât și soluția acesteia. Poziția dualistă creează problema corpului și a minții! Ceea ce este necesar este un răspuns la toate criticile aduse poziției dualiste? Amintiți-vă că este singura poziție care creează problema. Un dualist trebuie să dea seama de toate dovezile care infirmă dualismul și apoi trebuie să facă o punte între non-fizic și fizic și să rezolve problema interacțiunii.
Dualiștii trebuie, de asemenea, să fie conștienți de faptul că nu există nicio afirmație despre ceea ce face o minte non-fizică care să nu fi fost demonstrată ca fiind rezultatul activității și funcționării CREIERULUI. Neuroștiința discreditează afirmația unei minți non-fizice. Ce dovezi sunt oferite de către dualiștii contemporani cu privire la existența unei minți non-fizice?
Mintea se referă la aspectele intelectului și ale conștiinței manifestate ca combinații de gândire, percepție, memorie, emoție, voință și imaginație, incluzând toate procesele cognitive conștiente și inconștiente ale creierului. „Mintea” este adesea folosită pentru a se referi în special la procesele de gândire ale rațiunii. Subiectiv, mintea se manifestă ca un flux de conștiință. CITEȘTEhttp://en.wikipedia.org/wiki/Mind
Dacă aceasta este definiția minții, atunci reflexele, răspunsurile controlate, instinctele de supraviețuire nu fac parte din minte, ci sunt de fapt o parte a creierului. http://en.wikipedia.org/wiki/Brain
Iată un alt punct de vedere al problemei.
Așadar, odată cu dualismul apar o serie de probleme. Cele mai vizibile și mai supărătoare sunt:
1. Unde are loc interacțiunea?
2. Cum are loc interacțiunea?
3. Ideea că mentalul determină fizicul să acționeze pare să încalce principiul conservării energiei
4. Ideea existenței a două realități pare să încalce Briciorul lui Ockam, principiul simplității, care susține că, dacă nu este nevoie să se postuleze entități suplimentare, ar trebui să se evite acest lucru…
Variante
Există două variante ale dualismului în ceea ce privește Problema Minte-Corp.
Fiecare dintre ele implică agenția unei zeități atotputernice. DACĂ nu există nici o dovadă logică validă și solidă a existenței unei astfel de divinități, aceasta este o problemă.
CITEȘTE OCAZIONALISMUL
Cu ocazionalismul divinitatea devine complice la tot felul de acțiuni odioase ale oamenilor.
CITEȘTE HARMONIA PRE-INSTABILITĂ
Cu Armonia pre-stabilită existența liberului arbitru la oameni devine o problemă este toate acțiunile umane au fost predeterminate de la începutul timpului.
.
Lasă un răspuns