Mulți oameni folosesc dezincriminarea și legalizarea ca sinonime și interschimbabile, iar acest lucru nu este corect.

Dezincriminarea înseamnă, în esență, că o anumită activitate nu se mai califică drept conduită penală și poate fi tratată doar ca o infracțiune civilă, dar acea activitate este nereglementată. Legalizarea înseamnă, în ultimă instanță, capacitatea de a reglementa în mod legal o anumită activitate, precum și faptul că acea activitate nu mai este considerată conduită penală. Un articol excelent care evidențiază diferențele uluitoare dintre dezincriminare și legalizare este cel din The Economist, intitulat „Un joint pe jumătate fumat: Decriminalizarea drogurilor îi lasă pe infractori cu banii. Legalizați drogurile în schimb.”

De ce contează chiar diferența dintre cele două?

Decriminalizarea NU este suficientă când vine vorba de marijuana. După cum subliniază The Economist, dezincriminarea ar trebui să fie doar un pas spre legalizare și reglementare. Dar a lăsa marijuana pur și simplu dezincriminată (fără mai mult) ajută la menținerea monopolului criminal periculos existent asupra ei. După cum spune simplu The Economist:

Decriminalizarea este doar jumătate din răspuns. Atâta timp cât furnizarea de droguri rămâne ilegală, afacerea va rămâne un monopol criminal. Gangsterii din Jamaica vor continua să se bucure de un control total asupra pieței de ganja. Ei vor continua să corupă poliția, să-și ucidă rivalii și să-și împingă produsele către copii. Oamenii care cumpără cocaină în Portugalia nu se confruntă cu nicio consecință penală, dar euro lor sfârșesc totuși prin a plăti salariile huliganilor care taie capete în America Latină. Pentru țările producătoare, a fi blând cu consumatorii de droguri, insistând în același timp ca produsul să rămână ilegal, este cea mai rea dintre toate lumile.

De aceea, dezincriminarea are sens doar ca un pas spre legalizare. Jamaica și alte țări frustrate de regimul actual ar trebui să adopte politica inițiată de bravii Uruguay, Colorado și statul Washington, singurele locuri din lume care au scos infractorii din afaceri. Legalizând canabisul de la cultivare până la vânzarea cu amănuntul, aceste locuri au smuls industria de la infractori și au dat-o antreprenorilor care respectă legea. Spre deosebire de mafie, aceștia plătesc taxe și se supun regulilor privind unde, când și cui pot vinde produsele. Banii economisiți de pe urma controlului polițienesc al ierbii pot fi cheltuiți pe urmărirea adevăraților infractori sau pe tratamentul dependenților.

Într-o mare măsură, dezincriminarea canabisului le dă muniție celor care se opun legalizării. Acest lucru se datorează faptului că, dacă marijuana este lăsată nereglementată, bandele și cartelurile de droguri vor continua să se profileze în industria canabisului, iar accesul copiilor este mai probabil. Opozanții marijuanei se pot folosi de aceste două lucruri pentru a picta canabisul în sens larg cu o perie rea. Eliminarea (sau cel puțin ameliorarea) acestor argumente necesită legalizare.

Așa că, atunci când vorbiți despre dezincriminare versus legalizare, asigurați-vă că recunoașteți diferența dintre cele două și realizați că dezincriminarea este doar o jumătate de pas spre legalizare.

Ai înțeles?