Capacitatea noastră de a „vedea” începe atunci când lumina se reflectă pe un obiect la care ne uităm și intră în ochi. Pe măsură ce intră în ochi, lumina este nefocalizată. Primul pas pentru a vedea este focalizarea razelor de lumină pe retină, care este stratul sensibil la lumină care se găsește în interiorul ochiului. Odată ce lumina este focalizată, aceasta stimulează celulele să trimită milioane de impulsuri electrochimice de-a lungul nervului optic către creier. Porțiunea creierului din partea din spate a capului interpretează impulsurile, permițându-ne să vedem obiectul.

Lumina, refracția și importanța ei.
Lumina care intră în ochi este mai întâi curbată, sau refractată, de către cornee – fereastra transparentă de pe suprafața frontală exterioară a globului ocular. Corneea asigură cea mai mare parte a puterii optice a ochiului sau a capacității de îndoire a luminii.

După ce lumina trece prin cornee, ea este curbată din nou – la o focalizare mai fină – de cristalinul din interiorul ochiului. Cristalinul focalizează lumina pe retină. Acest lucru se realizează prin mușchii ciliari din ochi care schimbă forma cristalinului, îndoindu-l sau aplatizându-l pentru a focaliza razele de lumină pe retină.

Această ajustare a cristalinului, cunoscută sub numele de acomodare, este necesară pentru a focaliza obiectele apropiate și îndepărtate. Procesul de îndoire a luminii pentru a produce o imagine focalizată pe retină se numește „refracție”. În mod ideal, lumina este „refractată”, sau redirecționată, în așa fel încât razele să fie focalizate într-o imagine precisă pe retină.

Majoritatea problemelor de vedere apar din cauza unei erori în modul în care ochii noștri refractează lumina. În miopie (miopie), razele de lumină formează o imagine în fața retinei. În hipermetropie (hipermetropie), razele se concentrează în spatele retinei. În astigmatism, curbura corneei este neregulată, ceea ce face ca razele de lumină să se focalizeze în mai multe locuri, astfel încât nu se poate forma o singură imagine clară pe retină, ceea ce duce la o vedere neclară. Pe măsură ce îmbătrânim, ne este mai dificil să citim sau să desfășurăm activități de aproape. Această afecțiune se numește presbiopie și rezultă din faptul că lentila cristalină este mai puțin flexibilă și, prin urmare, mai puțin capabilă să curbeze lumina.

Din moment ce modificarea refracției aparente a ochiului este relativ ușoară prin utilizarea de ochelari corectivi sau lentile de contact, multe dintre afecțiunile care contribuie la vederea neclară pot fi corectate cu ușurință.

Cum dăm sens luminii?
Interpretarea senzorială
Chiar și cu lumina focalizată pe retină, procesul de vedere nu este complet. În primul rând, imaginea este inversată, sau cu susul în jos. Lumina provenită de la diferitele „bucăți” ale obiectului observat stimulează terminațiile nervoase – fotoreceptorii sau celulele sensibile la lumină – din retină.

Coduri și conuri
Există două tipuri de receptori – bastonașe și conuri. Bastonașele se găsesc în principal în retina periferică și ne permit să vedem în lumină slabă și să detectăm mișcarea periferică. Aceștia sunt responsabili în primul rând de vederea nocturnă și de orientarea vizuală. Conurile se găsesc în principal în retina centrală și asigură o vedere detaliată pentru sarcini precum cititul sau distingerea obiectelor îndepărtate. Aceștia sunt, de asemenea, necesari pentru detectarea culorilor. Acești fotoreceptori convertesc lumina în impulsuri electrochimice care sunt transmise prin intermediul nervilor către creier.

Milioane de impulsuri călătoresc de-a lungul fibrelor nervoase ale nervului optic în partea din spate a ochiului, ajungând în cele din urmă la cortexul vizual al creierului, situat în partea din spate a capului. Aici, impulsurile electrochimice sunt descifrate și interpretate. Imaginea este reinversată astfel încât să vedem obiectul în partea dreaptă. Această parte „senzorială” a vederii este mult mai complexă decât partea de refracție – și, prin urmare, este mult mai dificil de influențat cu exactitate.

Ce este vederea 20/20?
S-ar putea să fiți mulțumit să auziți că aveți vedere 20/20 și să credeți că aveți o vedere perfectă. Dar chiar așa este?

Nu neapărat. 20/20 indică doar cât de ascuțită sau clară este vederea dumneavoastră la distanță. Vederea generală include, de asemenea, conștientizarea periferică sau vederea laterală, coordonarea ochilor, percepția adâncimii, capacitatea de focalizare și vederea culorilor.

20/20 descrie claritatea sau acuitatea vizuală normală, măsurată la o distanță de 6 metri de un obiect. Dacă aveți o vedere de 20/20, puteți vedea clar la 6 metri ceea ce ar trebui să vedeți în mod normal la acea distanță. Dacă aveți o vedere de 20/100, înseamnă că trebuie să vă aflați la o distanță de 20 de picioare pentru a vedea ceea ce o persoană cu o vedere normală poate vedea la 100 de picioare.

Vederea 25/25 este mai bună decât 20/20?
Nu. 25/25 înseamnă claritate normală a vederii, sau acuitate vizuală, la 25 de picioare, la fel cum 20/20 indică o vedere normală la 20 de picioare.

De ce unii oameni au mai puțin de 20/20?
Capacitatea de a vedea clar obiectele este afectată de mulți factori. Afecțiunile oculare precum miopia, hipermetropia, astigmatismul sau bolile oculare influențează acuitatea vizuală. Majoritatea persoanelor cu o vedere ușor sub 20/20 funcționează foarte bine, în timp ce unele persoane care au o vedere mai bună de 20/20 consideră că vederea lor nu este satisfăcătoare. Așteptările vizuale ale fiecăruia sunt diferite, iar o vedere satisfăcătoare este mult mai complexă decât simpla capacitate de a vedea 20/20.

Dacă vederea mea este mai puțin decât optimă, ce pot face?
Un examen oftalmologic complet va identifica cauzele care pot afecta capacitatea dumneavoastră de a vedea bine. Este posibil să vă putem prescrie ochelari, lentile de contact sau un program de terapie vizuală care vă va ajuta să vă îmbunătățiți vederea. În cazul în care vederea redusă se datorează unei boli oculare, poate fi necesară utilizarea de medicamente oculare sau alt tratament. Dacă este necesar, se va proceda la o trimitere în cazul în care se constată o boală oculară care justifică investigații suplimentare.