Diagnosticurile de encefalopatie traumatică cronică (CTE) – o boală debilitantă a creierului cauzată de traume cerebrale repetate – sunt în creștere în rândul foștilor jucători profesioniști de fotbal. CTE poate duce la simptome cognitive, cum ar fi pierderea memoriei și chiar comportament suicidar, și crește riscul unei persoane de a dezvolta alte boli ale creierului, inclusiv Alzheimer.

Dar chestia cu CTE, în fotbal sau în alte domenii, este că poate fi diagnosticată definitiv doar după moarte. Cu toate acestea, un număr tot mai mare de jucători raportează că medicii lor le-au spus că o au. Acest lucru i-a făcut pe cercetători să pună la îndoială acuratețea acestor diagnostice din viață – și potențialele lor consecințe.

Jucătorii de fotbal și-au donat creierele științei, și iată ce au descoperit oamenii de știință.

Dr. Ann McKee, neuropatolog la Boston University School of Medicine, a studiat creierele a 202 jucători de fotbal american. Prin autopsii, ea și colegii ei au descoperit că, din cele 111 creiere aparținând jucătorilor din Liga Națională de Fotbal, 110 dintre ele prezentau CTE – mai mult de 99 la sută.

Ei au descoperit, de asemenea, că nouă din zece jucători de colegiu și unul din cinci jucători de liceu ale căror creiere fuseseră donate au fost pozitive pentru CTE.

Un alt lucru important pe care echipa lui McKee l-a descoperit a fost că jucătorii cu CTE prezentau adesea semne comune ale altor afecțiuni neurodegenerative. De exemplu, un număr semnificativ a prezentat acumulări de beta-amiloid, o proteină legată de dezvoltarea bolii Alzheimer. Unul din cinci jucători cu CTE a avut, de asemenea, demență cu corpuri Lewy.

Prevalența CTE este o chestiune cumplită. Dar, într-un studiu recent, oamenii de știință de la Universitatea Harvard au descoperit o altă problemă:

Dr. Rachel Grashow și echipa sa au stabilit că un procent notabil de foști jucători profesioniști de fotbal intervievați au declarat că au primit un diagnostic clinic de CTE, în ciuda faptului că acesta nu poate fi diagnosticat definitiv decât după moarte.

„În prezent, nu există o modalitate unanim acceptată de a diagnostica clinic un jucător în viață, însă studiul nostru a constatat că mulți foști jucători raportează că au primit diagnosticul CTE de la furnizorii lor de servicii medicale”, a declarat autorul principal al studiului, Rachel Grashow, de la Harvard T.H. Chan School of Public Health.

„Acest lucru este deconcertant, deoarece există multe alte afecțiuni care sunt foarte frecvente la jucătorii de fotbal – cum ar fi apneea de somn, hipertensiunea, obezitatea, diabetul, utilizarea de medicamente prescrise pentru durere – care pot provoca simptome cognitive exact ca cele atribuite CTE”, a declarat ea pentru HealthDay.

Cercetătorii sunt de părere că presupunerea că acești jucători au CTE fără a putea confirma definitiv diagnosticul ar putea duce la alte probleme.

De ce contează că CTE poate fi diagnosticat devreme sau inexact?

Grashow și colegii ei au intervievat aproape 4.000 de foști jucători de fotbal și au descoperit că aproape trei la sută dintre respondenți au declarat că au fost diagnosticați cu CTE.

Din moment ce rezultatele se bazează pe simptomele raportate de foștii jucători mai degrabă decât pe analiza post-mortem, cercetătorii avertizează că este posibil ca medicii să fi exclus afecțiuni alternative și că aceste diagnostice CTE în viață nu pot fi respinse în totalitate. La urma urmei, CTE este foarte răspândită în rândul jucătorilor de fotbal.

Dar pentru că nu sunt verificabile, simptomele care au dus la aceste diagnostice – cum ar fi dificultatea de concentrare, uitarea și manifestări mai severe de afectare cognitivă – ar putea fi indicatori ai unei alte boli sau tulburări cerebrale.

Din cauza diagnosticului CTE, există riscul ca adevărata problemă a jucătorilor să fie trecută cu vederea. Dacă aceștia au o afecțiune care trece neobservată din cauza unui diagnostic prezumtiv, ar putea pierde oportunitatea de a fi tratați pentru cauza principală a simptomelor lor.

Pentru a preveni diagnosticele greșite, comunitățile medicale și științifice vor continua să analizeze mai atent CTE, modul în care este diagnosticată și dacă poate fi diagnosticată cu acuratețe la pacienții în viață.

Între timp, alți cercetători lucrează pentru a căuta modalități de atenuare a prevalenței leziunilor cerebrale pentru jucătorii de fotbal.

Cercetătorii au o nouă abordare pentru a ajuta la reducerea leziunilor cerebrale la jucătorii de fotbal.

Paul Auerbach, profesor la Facultatea de Medicină a Universității Stanford, care a lucrat ani de zile ca medic pentru echipele de fotbal, este familiarizat cu riscul pe care acest sport îl reprezintă pentru sănătatea creierului jucătorilor. „Cred că este cea mai importantă problemă de sănătate din sport: leziunile cerebrale în sporturile de contact”, a declarat recent Auerbach pentru Being Patient.

Peste unul din cinci jucători în timpul unui sezon de fotbal de liceu va suferi o comoție cerebrală – o leziune a creierului produsă de o forță bruscă și uneori violentă. Mulți vor suferi mai mult de o comoție cerebrală și vor putea suferi de tulburări de învățare, memorie și cogniție. Unii jucători pot suferi, de asemenea, de leziuni cerebrale permanente, cum ar fi CTE.

Cele mai mari lovituri în fotbal nu sunt singurele cauze ale tulburărilor cerebrale mai târziu în viață. Loviturile repetate la cap – și impacturile subcontuzive care nu duc la un diagnostic clinic de comoție cerebrală – pot, de asemenea, afecta creierul. Oamenii de știință au descoperit că jucătorii de fotbal de liceu care nu au fost diagnosticați cu o comoție cerebrală sau care nu au prezentat simptome de comoție cerebrală au suferit totuși modificări cerebrale pe parcursul unui sezon.

Pentru a preveni acest lucru, Auerbach și colegii săi și-au dat seama de o mică schimbare pe care jucătorii o pot face și care ar putea ajuta la protejarea lor de acest tip de leziuni.

Într-un studiu publicat în The Clinical Journal of Sport Medicine, ei au analizat dacă jucătorii de fotbal post-liceal – în special jucătorii de linie ofensivă care stau în picioare la linia de luptă – ar primi mai puține impacturi la cap în comparație cu cei care se află într-o poziție de trei sau patru puncte în jos, cu mâinile și picioarele plantate pe sol.

Pe parcursul unui meci de expoziție și a două zile de sesiuni de antrenament, Auerbach și colegii săi au atașat senzori în spatele urechilor a 78 de jucători pentru a detecta impactul capului și pentru a înregistra imagini video ale poziției jucătorilor.

Ce au descoperit ei este că jucătorii din linia ofensivă în poziție descendentă au primit mai multe lovituri la cap decât cei care erau în poziție verticală. Auerbach a sugerat că este posibil ca jucătorii în poziție verticală să fie mai puțin predispuși să conducă cu capul la începutul fiecărui joc.

Ce reține: Schimbarea jocului astfel încât jucătorii de linie ofensivă și defensivă să nu folosească poziții de trei și patru puncte poate scădea numărul de lovituri la cap și poate ajuta la reducerea leziunilor cerebrale ale jucătorilor.

„Ne dăm seama că fotbalul este un sport de coliziune, un sport violent. Vor exista leziuni”, a declarat Auerbach. „Nu poți elimina toate riscurile din joc. Nu poți elimina toate riscurile din viață. Efortul este de a elimina coliziunile și riscurile inutile”.