Apa este o resursă naturală omniprezentă care ne afectează în mod direct viața de zi cu zi. Consumăm apă în mod direct, o folosim pentru activitățile de producție casnică și ne bucurăm de ea în scopuri recreative și estetice. De asemenea, apa susține viața sălbatică și biodiversitatea din apropierea locuințelor și comunităților noastre și este utilizată în producția de alimente și a majorității produselor de consum – puține procese de producție nu utilizează apa într-un anumit mod. În plus, cursurile de apă și lacurile naturale pot genera valoare prin simpla lor existență și/sau conservare în stare naturală. Sursele de apă sunt deseori disponibile public pentru ca oamenii să se retragă din ele și să le folosească așa cum doresc, să se recreeze și, dacă nu sunt reglementate, să elimine poluarea. Prin urmare, poluarea apei este o externalitate clasică, sau un efect secundar neintenționat, care, în multe cazuri, necesită intervenția guvernului pentru a fi abordată în mod eficient.

Există multe răspunsuri instituționale posibile la externalitățile de poluare. Taxele pe emisii, programele de plafonare și comercializare, standardele tehnologice și alte reglementări sunt exemple de instrumente care pot fi utilizate pentru a aborda aceste costuri externe. De exemplu, într-un sistem de plafonare și comercializare, emitenții ar trebui să cumpere cote suplimentare pentru a compensa poluarea suplimentară. Cu toate acestea, punerea în aplicare a acestor răspunsuri necesită o înțelegere a dimensiunii externalității. Atunci când există externalități de poluare, piețele nu reușesc să transmită cu exactitate costurile sociale asociate cu degradarea. În aceste cazuri, un concept util este costul social al poluării: costul pentru societate care apare ca urmare a unei modificări a nivelurilor de poluare.

Conceptul de cost social al poluării este cel mai familiar în contextul schimbărilor climatice. Literatura privind „costul social al carbonului” combină previziunile privind traiectoriile emisiilor și creșterea economică cu modelele climatice pentru a evalua impactul unei creșteri de o tonă de dioxid de carbon. Estimările valorii monetizate a acestui impact – costul social al carbonului – s-au dovedit utile pentru a ghida elaborarea politicilor și pentru a comunica efectele schimbărilor climatice asupra societății.

În timp ce costul social al poluării a fost discutat în contextul calității apei, acesta a primit mai puțină atenție decât costul social al carbonului. Acest lucru se poate datora rolului critic al „locului” (adică locul în care are loc poluarea) în cercetarea privind poluarea apei, care complică considerabil estimarea impactului poluării. Emisia unei tone de carbon contribuie în aceeași măsură la schimbările climatice, indiferent de locul în care este emisă, astfel încât carbonul provenit din zonele urbane populate, din habitatele virgine ale vieții sălbatice sau din locuri deja poluate generează aceleași daune sociale. Acest lucru este în contrast puternic cu poluarea apei. De exemplu, pesticidele care intră în cursurile de apă din apropierea surselor importante de apă potabilă sunt susceptibile de a impune daune sociale mult mai mari decât aceeași cantitate care intră în cursurile de apă departe de sursele de consum uman. De asemenea, poluarea cu nutrienți (azot și fosfor) proveniți din terenurile urbane și agricole generează daune mai mici în cursurile de apă unde emisiile existente sunt scăzute, deoarece există o capacitate de disipare rămasă ridicată, în raport cu cursurile de apă cu niveluri existente ridicate ale concentrațiilor de nutrienți.

Scurgeri toxice în cursurile de apă provenite din minerit și contaminanți cu preocupări emergente, cum ar fi substanțele per- și polifluoroalchilice (PFAS) – care sunt substanțe chimice fabricate de om – pot fi foarte concentrate în locații distincte unde daunele sunt ridicate, dar au o mică acoperire dincolo de acele zone. Arsenicul, plumbul și bifenilii policlorurați (produse industriale sau substanțe chimice) sunt doar câteva exemple de poluanți ai apei care sunt susceptibili de a fi găsiți în concentrații ridicate în zone localizate.

În plus față de localizările foarte variabile ale poluanților din apă, impactul acestor poluanți poate diferi considerabil în funcție de caracteristicile zonei în care apar. Locațiile cu populații mari de oameni, specii pe cale de dispariție, habitate importante pentru fauna sălbatică sau oportunități populare de recreere vor avea, în general, costuri sociale mai mari pentru un anumit nivel de poluare decât mediile mai puțin populate sau mai puțin sensibile.

Generarea unei estimări cuprinzătoare a costului social al poluării apei, chiar și pentru un singur poluant pentru o singură regiune sau un singur bazin hidrografic, va necesita identificarea surselor de poluare, a modului în care acești poluanți se deplasează în mediul înconjurător, a impactului asupra serviciilor ecosistemice și a modului în care aceste servicii sunt evaluate de către oameni. Pe scurt, nu este foarte semnificativ să vorbim despre un singur cost social al poluării apei decât la nivel conceptual.

.