„Eu nu iau Biblia literal, o iau în serios.” // „Nu sunt un teolog al legământului pentru că citesc Biblia literal”. // „Vom ști când se va întoarce Isus, pentru că profeții ne spun în mod literal ce se va întâmpla.”

Nu lipsesc glumele despre relația dintre Biblie și interpretarea „literală”. Dar într-o epocă în care „literal” poate începe literalmente fiecare propoziție, ce mai înseamnă acest cuvânt? La propriu, nici măcar nu mai știu.

Întotdeauna sunt un fraier pentru o ilustrație fantastică. În noua carte a lui Iain Provan, The Reformation and the Right Reading of Scripture (Reforma și citirea corectă a Scripturii), el folosește seria amuzantă pentru copii, Amelia Bedelia, pentru a explica problema cu ceea ce mulți oameni vor să spună atunci când afirmă că ar trebui să interpretăm Biblia literal.

În aceste povești, pe care i le-am citit recent copilului meu de trei ani, Amelia primește instrucțiuni pe care le interpretează în mod constant complet literal. Adică, ea nu înțelege figurile de stil sau instrucțiunile contextuale. Pentru a „șterge praful de pe mobilă”, ea adaugă praf pe ea. Pentru a face o prăjitură cu burete, ea adaugă bureți. Rezultatele sunt adesea comice, potențial periculoase (în mod serios, stagiul ei de dădacă este un pic terifiant), dar întotdeauna se termină cu un final fericit.

Problema cu Amelia Bedelia este că ea nu înțelege intenția comunicativă. Trebuie să înțelegem contextul în care o frază este rostită, de dacă este scrisă, contextul istoric care a dat naștere la compunerea ei și contextul literar care ne oferă atâtea indicii de sens. Trebuie să înțelegem actele de vorbire, prin care comunicatorii folosesc cuvintele pentru a „face” sau „efectua” (de exemplu, a spune „Mi-e frig” nu înseamnă strict a comunica acest fapt, ci este o cerere de a da drumul la căldură). Trebuie să înțelegem figurile de stil, genurile și scopurile comunicative.

Toți acești factori intră în interpretarea unei clauze, dar asta nu înseamnă că am ieșit din sfera literală. Luați-l în considerare pe Isus în Ioan 6. Când spune: „Oricine se hrănește cu carnea Mea și bea sângele Meu rămâne în Mine și Eu în el” (Ioan 6:56), cere oare canibalism? Aceasta ar fi interpretarea „literală”, în conformitate cu standardele unor oameni. Nu, bineînțeles că nu. Iisus folosește literalmente o figură de stil. Dacă nu putem fi siguri de intenția comunicativă a lui Isus atunci când citim v. 56, continuăm în contextul literar pentru a vedea că Isus se compară cu mana lui Israel. Israeliții au murit după ce au mâncat mana lor, dar „oricine se hrănește cu pâinea aceasta va trăi în veci” (6:58).

Ucenicii lui Isus sunt încă agățați pe tărâmul uitării-literale și întreabă: „Acesta este un cuvânt greu de spus; cine poate să-l asculte?”. (6:60). Isus le lămurește apoi: „Spiritul este cel care dă viață; carnea nu este de nici un ajutor. Cuvintele pe care vi le-am spus sunt spirit și viață” (6:63). Isus îi corectează pentru că l-au luat literal în sens greșit și le oferă cadrul adecvat pentru a înțelege intenția sa comunicativă, care include simbolismul (literal) al trupului lui Isus ca mană eshatologică dătătoare de viață.

Provan rezumă foarte bine punctul său de vedere asupra termenului „literal”. El spune că a citi literal înseamnă

a citi în conformitate cu intențiile sale comunicative aparente ca o colecție fo texte din trecut, fie în ceea ce privește secțiuni mai mici sau mai mari de text. Înseamnă să faci acest lucru ținând cont pe deplin de natura limbajului în care aceste intenții sunt încorporate și revelate ca și componente ale Poveștii de legământ care se desfășoară în Scriptură – făcând dreptate unor realități precum convenția literară, idiomul, metafora și tipologia sau figurația. A citi literal înseamnă, cu alte cuvinte, a încerca să înțelegem ceea ce ne spune Scriptura exact așa cum încercăm să înțelegem ceea ce ne spun alți oameni – ținând cont, în acest sens, de vârsta, cultura, obiceiurile și limba lor, precum și de contextul verbal în care se află cuvintele și propozițiile individuale. Aceasta este ceea ce înseamnă să citești „literal”, în căutarea intenției comunicative a lui Dumnezeu – în căutarea a ceea ce trebuie să credem, a modului de a trăi și a ceea ce trebuie să sperăm. (Reformation and the Right Reading of Scripture, p. 105)

Tomul de 650 de pagini al lui Provan susține că autorii NT și reformatorii au interpretat Biblia literal, iar noi putem să le urmăm exemplul, chiar și în timp ce ne ascuțim hermeneutica cu instrumentele critice de astăzi.

Aflați mai multe despre cartea lui Provan de la noi, sau cumpărați-o de pe Amazon.