În 2012, noi (Fridlund, Beck, Goldie, & Irons, 2012) am sugerat că un copil cu deficiențe neurologice, Douglas Merritte, a fost cel mai probabil candidat pentru „Albert B.” al lui John B. Watson. În avansarea cazului pentru candidatul lor alternativ, Albert Barger, Harris (2020) și Digdon (2020) pronunță amândoi cazul Merritte ca fiind moribund. Profesorul Digdon atribuie concluziile noastre diferite erorilor logice, raportării selective și „prejudecății de confirmare” de-a lungul cercetării noastre. Prof. Harris merge mai departe, (a) acuzându-ne de ascunderea dovezilor, (b) susținând că l-am acuzat pe Watson pe nedrept de malpraxis și că am profitat de o victimă neajutorată, (c) comparând cercetarea noastră cu cea a „multor relatări populare” din istoria psihologiei „care există dincolo de sfera de acțiune a evaluării tradiționale de către colegi”, (d) explicând publicarea rezultatelor noastre ca fiind un eșec al evaluării de către colegi și al procesului editorial și (e) atribuind interesul pentru constatările noastre unor mijloace de comunicare creduli și unui public de cititori vinovați. Prezentăm date care arată că afirmațiile probatorii ale profs. Digdon și Harris avansează împotriva cazului Merritte sunt nechibzuite și expeditive, și că criticile lor la adresa metodelor noastre și acuzațiile de părtinire decurg din probleme legate de propria lor erudiție. Contrar narațiunilor lor, Douglas Merritte, cu deficiențe neurologice, rămâne cel mai apropiat de Albert „extrem de flegmatic” al lui Watson. (Înregistrare în baza de date PsycInfo (c) 2020 APA, toate drepturile rezervate).