Căderea de apă roșie sinistră din Antarctica și implicațiile pentru o posibilă viață pe Marte

Căderea de apă roșie din Antarctica este un lucru misterios de privit. Nu lipsesc filmele de groază în zăpadă care fac aluzie la lucruri teribile (sau, cel puțin, la The Thing) care pândesc sub gheață. De la descoperirea sa în 1911 de către geologul australian Thomas Griffith Taylor, cascada Blood Falls a evitat o explicație ușoară. În 2017, însă, misterul a fost în sfârșit rezolvat.

Un jet de apă sărată purpurie cade în cascadă de pe limba ghețarului Taylor (numit în onoarea descoperitorului său) și pe Lacul West Bonney, acoperit de gheață, la mai puțin de 100 de kilometri de centrul de cercetare american McMurdo Station.

Taylor, care a vizitat regiunea împreună cu expediția sortită eșecului Terra Nova a căpitanului Robert F. Scott, a emis teoria conform căreia colorația sinistră a apei se datorează prezenței algelor roșii. Deși netestată, această teorie a rămas cea mai probabilă explicație pentru cea mai mare parte a unui secol. Taylor a fost prezent doar la drumeția din 1911, iar în 1915 a descris cum a pus ochii pe Blood Falls pentru prima dată:

„Am alunecat pe fața abruptă estică a Riegelului , unde Regele Ger a ros stânca și a construit o rampă abruptă de taluz , și am ajuns la canalul care leagă cele două părți ale lacului Bonney. Acesta era adânc de 6 metri și plin de apă, din care doar primii 15 centimetri erau înghețați. Straturi mari de alge de un verde tern acopereau fundul lacului, iar chiar la botul ghețarului o algă de un roșu aprins dădea o notă neobișnuită de culoare.”

Expediția Terra Nova s-a încheiat în 1913, odată cu dispariția a cinci membri ai echipei (inclusiv Scott). Potrivit Forbes, cercetări recente ale Universității din Alaska Fairbanks au dezvăluit că această culoare roșie se datorează fierului oxidat din apa sărată din saramură. Acesta este același proces care face ca fierul să se înroșească atunci când ruginește. Fierul din apa sărată intră în contact cu oxigenul în timp ce se agită, vopsind efectiv cascada de un roșu sinistru și înfiorător.

Apa sărată bogată în fier este extrasă de sub ghețarul Taylor, iar cercetătorii au folosit radio-eco-sondaje (RES) pentru a măsura peisajul ascuns la o adâncime de până la 1.150 de metri sub ghețar.

Apa sărată are o densitate mai mare decât cea a apei dulci, iar scanarea RES a scos la iveală un „lac” sub ghețar care a preluat fier din roca de bază. Pe măsură ce ghețarul s-a extins spre mare, s-a rostogolit peste lac și l-a prins ca o pungă de aer într-o folie de contracție.

Apa sărată bogată în fier își croiește drum prin fisuri, formând canale în ghețar pe o perioadă de 1,5 milioane de ani. Apa din lac este forțată de presiunea ghețarului de deasupra spre zonele cu presiune mai scăzută – în cele din urmă izbucnind liber la Blood Falls. Apa sărată îngheață la o temperatură mai scăzută decât apa dulce (acesta este motivul pentru care drumurile sunt sărate atunci când ninge), ceea ce creează fenomenul bizar al apei curgătoare care curge încet, dar sigur, printr-o coloană densă de gheață.

„Deși sună contraintuitiv, apa eliberează căldură pe măsură ce îngheață, iar această căldură încălzește gheața mai rece din jur”, a declarat glaciologul Erin Pettit pentru Science Daily. „Ghețarul Taylor este acum cel mai rece ghețar cunoscut care are apă care curge în mod persistent.”

Ghețarul sângerând din Antarctica poate fi uimitor, dar nu este deloc ciudat. Cu toate acestea, prin rezolvarea acestui mister geologic, oamenii de știință pot lua în considerare unul și mai mare: posibilitatea existenței vieții pe Marte.

De aproximativ 5.000 de ani, Blood Falls, cascada roșie din Antarctica, găzduiește microbi care pot supraviețui în frigul și presiunea extremă de sub ghețarul Taylor. Aceste mici forme de viață trăiesc din sulfații din apă, pe care îi folosesc pentru a produce energie în absența oxigenului. Comunități microbiene ca acestea ne pot ajuta să înțelegem cum s-a format viața pe Pământ înainte ca oxigenul să fie prezent în atmosferă, precum și cum s-ar putea dezvolta viața pe alte planete fără acces la oxigen. Poate părea un oximoron, dar această zonă a Antarcticii este cel mai rece și mai uscat deșert de pe Pământ, iar aceste condiții nu sunt diferite de deșerturile sub zero grade de la suprafața planetei Marte.

Valele uscate McMurdo, unde se găsesc cascadele Blood Falls, sunt o serie de văi paralele între stratul de gheață din Antarctica de Est și Marea Ross. Un vânt rece și uscat aproape constant – vântul katabatic – se rostogolește la vale de la altitudinile înalte ale stratului de gheață și dezbracă suprafața de zăpadă și gheață. Aceste condiții unice lasă în urma lor doar roci expuse și misterioasele lacuri înghețate, cum ar fi West Lake Bonney.

Citește o altă poveste de la noi: Earth has Another Continent Called Zealandia – Only 6% of it is Above Water

Prin studierea rețelelor complexe de viață primitivă care au rezistat frigului, întunericului, lipsei de oxigen și presiunii imense a cascadei roșii din Antarctica pentru a supraviețui, oamenii de știință speră să înțeleagă cum viața extraterestră s-ar fi putut agăța de condițiile inospitaliere ale Planetei Roșii, poate prosperând încă sub canalele și văile sale neiertătoare.