ASMR și „orgasmele capului”: care este știința din spatele lor?

Răspunsul senzorial meridian autonom, sau ASMR, este un fenomen curios. Cei care îl experimentează îl caracterizează adesea ca fiind o senzație de furnicături în ceafă sau în gât, sau în altă parte a corpului, ca răspuns la un anumit tip de stimul senzorial. Acel stimul poate fi orice, dar în ultimii ani s-a dezvoltat o subcultură în jurul videoclipurilor de pe YouTube, iar popularitatea lor în creștere a fost în centrul unui videoclip postat săptămâna trecută pe Guardian. Merită vizionat, dar nu m-am putut abține să nu simt că ar fi fost un pic mai interesant dacă ar fi existat un anumit context științific în el. Problema este că, de fapt, nu există prea multe cercetări despre ASMR.

Până în prezent, a fost publicată o singură lucrare de cercetare despre acest fenomen. În luna martie a anului trecut, Emma Barratt, o studentă absolventă a Universității Swansea, și Dr. Nick Davis, pe atunci lector la aceeași instituție, au publicat rezultatele unui sondaj efectuat pe un eșantion de aproximativ 500 de entuziaști ASMR. „ASMR este interesant pentru mine, în calitate de psiholog, pentru că este un pic „ciudat””, spune Davis, în prezent la Manchester Metropolitan University. „Senzațiile pe care le descriu oamenii sunt destul de greu de descris, iar acest lucru este ciudat, deoarece oamenii sunt de obicei destul de buni la descrierea senzațiilor corporale. Așa că am vrut să știm dacă experiența ASMR a tuturor este la fel și dacă oamenii tind să fie declanșați de același tip de lucruri.”

Studiul a pus o serie de întrebări despre unde, când și de ce se uită oamenii la videoclipuri ASMR, dacă a existat vreo consistență în conținutul care declanșează ASMR, precum și dacă indivizii au simțit că are vreun efect asupra stării lor de spirit. A existat o consecvență remarcabilă între participanți în ceea ce privește conținutul declanșator – șoaptele au funcționat pentru majoritatea persoanelor, urmate de videoclipuri care implicau un fel de atenție personală, sunete clare și mișcări lente. În cea mai mare parte, participanții au declarat că au vizionat videoclipuri ASMR în scop de relaxare sau pentru a-i ajuta să doarmă sau să facă față stresului. Doar 5% dintre participanți au declarat că au folosit mediile ASMR pentru stimulare sexuală, ceea ce contravine unei percepții comune a videoclipurilor găsite online. „Există o mulțime de oameni care se agață de unele videoclipuri ASMR care implică femei atractive și resping ceea ce noi am constatat a fi o activitate foarte nuanțată ca fiind exclusiv sexuală. Constatările noastre sperăm că vor risipi această idee”, explică Barratt. „Faptul că un număr foarte mare de persoane sunt declanșate de voci șoptite sugerează că senzația este legată de a fi intim cu cineva într-un mod non-sexual. Foarte puțini oameni au raportat o motivație sexuală pentru ASMR, este vorba într-adevăr de a se simți relaxat sau vulnerabil alături de o altă persoană”, adaugă Davis.

Dar având în vedere popularitatea sa, de ce comunitatea de cercetare psihologică a neglijat până acum această senzație? Ar putea exista o mulțime de motive. În primul rând, este o experiență inerent personală, privată și, poate, una care nu s-a pretat în mod tradițional să apară atât de des în conversații. Acest lucru, coroborat cu faptul că este o senzație greu de explicat cuiva care nu o experimentează, poate explica într-o oarecare măsură de ce nu a existat nici măcar un termen care să o descrie până în 2010. „Înainte de existența comunității online, am auzit mulți oameni care experimentează ASMR spunând că au crezut că sunt singurii care o experimentează”, spune Barratt. „Cred că lipsa dovezilor că ASMR a fost experimentat de un grup atât de mare de oameni poate fi motivul pentru care a fost trecut cu vederea sau trecut cu vederea ca o versiune ciudat descrisă a frisonului („pielea de găină”), în trecut”, adaugă ea.

Barratt și Davis nu văd studiul lor ca pe o poveste completă; mai degrabă, este un picior în ușă pentru cercetătorii interesați să studieze fenomenul. „Sperăm că lucrarea noastră va oferi o platformă pentru lucrări mai sofisticate în viitor, dar noi am văzut-o ca pe un punct de plecare”, explică Davis. Următorul pas, în mod ideal, este să începem să încercăm să stabilim baza fiziologică a senzației.

Am vorbit cu Dr. Emma Blakey, Giulia Poerio, Tom Hostler și Theresa Veltri, care, în calitate de studenți absolvenți la Universitatea din Sheffield, fac parte din noua generație de cercetători ASMR care încearcă să facă exact acest lucru. Ei lucrează în prezent la un studiu care va avea ca scop să vadă dacă persoanele care raportează în mod subiectiv experiența ASMR produc, de asemenea, măsuri fiziologice consistente – de exemplu, modificări ale ritmului cardiac, ale ritmului de respirație sau ale conductanței pielii.

„Unul dintre scopurile noastre principale este de a încerca să atragem atenția asupra ASMR ca subiect demn (și capabil) de cercetare științifică, în speranța că ar putea galvaniza eforturile viitoare de cercetare”, explică ei. Din grup, trei dintre ei (Emma, Giulia și Tom) experimentează ASMR, în timp ce Theresa nu o face. Studiul se află încă într-un stadiu incipient – colectarea datelor tocmai s-a încheiat – dar această diversitate a experienței, cred ei, este o componentă esențială pentru cercetarea lor. „Așa că am început să ne gândim cum am putea, în primul rând, să investigăm acest fenomen la cel mai elementar nivel: de ce ar fi nevoie pentru a convinge pe cineva care nu experimentează ASMR că este o experiență autentică și consistentă pentru unii oameni?”, explică ei. „Theresa nu experimentează ASMR și are un scepticism valoric față de această experiență. Ea se adaugă la diversitatea grupului nostru de cercetare și la punerea sub semnul întrebării a abordării noastre dintr-o perspectivă non-ASMR”, adaugă ei.

Dat fiind faptul că ASMR este deschisă la neînțelegeri și concepții greșite, o doză sănătoasă de scepticism este importantă pentru cercetările viitoare în acest domeniu. Din punct de vedere anecdotic, grupul din Sheffield subliniază că unii entuziaști ASMR folosesc videoclipurile în scop terapeutic, pentru a ajuta cu simptome de insomnie, anxietate sau depresie. Acest lucru se regăsește în concluziile sondajului lui Barratt și Davis; datele lor au arătat că, în cazul persoanelor care au fost cotate ca având depresie moderată până la severă, 69% dintre acestea au declarat că au folosit videoclipuri ASMR pentru a le ușura simptomele și, în general, au raportat o îmbunătățire mai mare a stării de spirit decât persoanele care nu erau deprimate. Dar acestea sunt măsuri de auto-raportare și trebuie să se lucreze în continuare pentru a preciza în ce măsură poate exista un efect terapeutic real.

„Trebuie să existe un echilibru atent între scepticism și deschidere atunci când se investighează ASMR”, spun cei din grupul Sheffield. „Există, de asemenea, desigur, pericolul ca videoclipurile ASMR să fie preluate de persoane care ar putea încerca să le folosească pentru a comercializa pseudoștiințe sau beneficii pentru sănătatea mintală (fără a avea dovezi care să le susțină) și să răspândească, fără să vrea, informații eronate despre acestea, ceea ce ar afecta, desigur, reputația oricărei cercetări autentice care se desfășoară”, adaugă ei. Am început deja să vedem cazuri de acest gen – chiar săptămâna aceasta, într-un interviu acordat Daily Mail, producătoarea videoclipului ASMR, Lauren Ostrowksi Fenton, a afirmat că senzația este produsă de oxitocină, pe care o numește „hormonul îmbrățișării, hormonul îmbrățișării sau hormonul stării de bine”. Pe lângă faptul că pur și simplu nu există nicio dovadă că oxitocina este responsabilă pentru această senzație, știința din spatele afirmației că oxitocina este un „hormon al îmbrățișării” este ea însăși extrem de slabă.

Dar, în cea mai mare parte, oamenii care conduc studii de cercetare reale despre ASMR sunt optimiști în ceea ce privește viitorul. Și este de bun augur faptul că prima lucrare publicată despre această senzație a aderat la principiile științei deschise. „Psihologia trece printr-o perioadă de schimbare, în care ne uităm la cât de bune sunt metodele noastre și cât de fiabile și reproductibile sunt concluziile noastre”, subliniază Davis. „Nu văd cercetarea în acest domeniu ca fiind diferită de alte domenii ale psihologiei. Am ținut foarte mult să fim foarte deschiși cu privire la munca noastră și am încărcat setul nostru complet de date, astfel încât oricine să ne poată verifica rezultatele sau să găsească lucruri noi pe care nu le luasem în considerare. Acest tip de deschidere nu rezolvă toate problemele din psihologie, dar am considerat că a fost un bun început.”

{{{#ticker}}

{{{topLeft}}

{{bottomLeft}}

{{topRight}}

{{bottomRight}}

.

{{#goalExceededMarkerPercentage}}

{{/goalExceededMarkerPercentage}}

{{/ticker}}

{{heading}}

{{#paragraphs}}

{{.}}}

{{{/paragrafe}}{{{highlightedText}}

{{#cta}}{{text}}{{/cta}}

Amintiți-mi în mai

• Share on Facebook
• Share on Twitter
• Share via Email
• Share on LinkedIn
• Share on Pinterest
• Share on WhatsApp
• Share on Messenger

.