Științe politice

După șapte săptămâni de muncă asiduă în vara anului 1787, Convenția Constituțională a fost în mare pericol de a se încheia fără un document care să înlocuiască ineficientul Articol al Confederației. Delegații convenției amenințau că se vor retrage din lucrări dacă vocile lor nu vor fi auzite într-o problemă importantă. Această problemă a fost dezbătută cu înverșunare timp de două săptămâni și i-a polarizat pe delegați până la frustrare. Problema în discuție era repartizarea membrilor în ramura legislativă a Statelor Unite nou formate. Părțile aflate în dezacord erau delegații din statele mai puțin populate și cei din statele cu o populație robustă.

Statele mai mici insistau ca reprezentarea în ramura legislativă să aibă un sufragiu egal pentru fiecare stat. Ei considerau că statele mai mari vor deveni tiranice și vor abuza de avantajul lor în detrimentul statelor mici. Planul pe care l-au propus a fost cunoscut sub numele de Planul New Jersey.

Statele puternic populate, pe de altă parte, au considerat că vor contribui cu mai multe venituri pentru întreținerea națiunii și ar trebui să aibă mai multă reprezentare decât statele mai mici. Planul lor, Planul Virginia, ar fi bazat reprezentarea în camerele Congresului în întregime pe populație.

Cu viitorul convenției într-o poziție delicată, s-a decis că trebuie înființat un comitet care să ajungă la un compromis. Ca urmare a lucrărilor comisiei, Roger Sherman și Oliver Ellsworth au redactat o soluție strălucită care va fi numită Compromisul Connecticut. Propunerea lor ar fi permis ca repartizarea în camera inferioară să depindă de populația statelor, în timp ce camera superioară ar fi avut o reprezentare egală pentru fiecare stat. Pentru a liniști și mai mult preocupările statelor mai mici, au fost făcute concesii suplimentare în ceea ce privește puterile care urmau să fie acordate camerei inferioare. De exemplu, proiectele de lege privind cheltuielile și veniturile sunt propuse de camera inferioară și nu pot fi amendate de camera superioară.

Compromisul Connecticut, sau Marele Compromis din 1787, a salvat efectiv Convenția Constituțională. Deși o legislatură bicamerală oferă în sine nenumărate beneficii în ceea ce privește separarea puterilor, Părinții fondatori au ales această cale pentru a permite continuarea procedurilor convenției. Acest lucru a permis realizarea intenției finale a Convenției: crearea unei uniuni mai perfecte.